Listarea Nuclearelectrica: Intervalul de preţ aprobat de Guvern, între 11,20 lei/acţiune – 15 lei/acţiune
alte articole
Intervalul de preţ aprobat de Guvern pentru investitorii instituţionali interesaţi de Nuclearelectrica este cuprins între 11,20 lei/acţiune şi 15 lei/acţiune, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.
Sindicatul de intermediere care se ocupă de listarea Nuclearelectrica la Bursa de Valori Bucureşti este format din Swiss Capital şi BT Securities, consultanţii juridici ai sindicatului fiind Muşat & Asociaţii, alături de Hogan Lovells.
În prezent, statul este acţionar majoritar al Nuclearelectrica cu 90,28% din capitalul companiei, iar Fondul Proprietatea deţine restul de 9,72% din acţiuni. Prin oferta publică primară care se va derula la BVB, statul intenţionează să vândă acţiuni noi reprezentând 10% din capitalul Nuclearelectrica.
În perioada următoare, Adunarea Generală a Acţionarilor Nuclearelectrica urmează să aprobe majorarea capitalului social, precum şi prospectul de ofertă ce va fi supus aprobării Autorităţii de Supraveghere Financiară.
‘Listarea Nuclearelectrica la Bursa de Valori Bucureşti, un obiectiv esenţial din calendarul de privatizări al Guvernului pentru anul în curs asumat în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional, este un pas important pentru consolidarea şi dezvoltarea pieţei de capital din România cu efecte pozitive în întreg mediul economico-financiar autohton. După mai bine de şase ani în care bursa românească nu a înregistrat nicio prezenţă nouă semnificativă, venirea unui producător major de electricitate la cota bursei va deveni un catalizator esenţial pentru revigorarea sectorului financiar, cât şi a celui energetic din România’, se menţionează în comunicat.
Hotărârea de Guvern privind strategia de privatizare a companiei Nuclearelectrica a fost aprobată miercuri, în şedinţa Executivului. Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nită se aşteaptă să obţină între 300-350 milioane lei în urma vânzării pachetului de acţiuni.