Liliana Palihovici, vicepreşedinte al Parlamentului, a avut o întrevedere cu David Price cu ocazia vizitei în SUA
alte articole
În perioada 7-17 mai 2012, delegaţia Parlamentului Republicii Moldova se află în vizită oficială în SUA în cadrul programului de orientare Open World. Pe parcursul vizitei, delegaţia condusă de Liliana Palihovici, vicepreşedintele Parlamentului RM, are un şir de întrevederi cu partenerii americani, prin care sunt abordate subiecte de interes comun ce vizează R. Moldova şi parteneriatele cu SUA.
Delegaţia parlamentară a R. Moldova a avut o întrevedere cu David Price, membru al Camerei Reprezentanţilor, co-preşedinte al grupului de lucru în Congresul SUA pentru susţinerea Moldovei.
În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce ţin de situaţia politică actuală în R. Moldova, despre perspectivele consolidării parteneriatului R. Moldova - Carolina de Nord în vederea unei mai bune cooperări în prezent şi viitor.
În cadrul discuţiei, Liliana Palihovici şi alţi membri ai delegaţiei Legislativului R. Moldova au oferit argumente forte pentru ca grupul politic de sprijin din Congresul SUA să susţină în lunile următoare anularea tuturor restricţiilor pe care le aduce după sine Amendamentul Jackson-Vanik. ”Excluderea R. Moldova de sub incidenţa Amendamentului Jackson-Vanik ar putea contribui la o mai bună funcţionalitate a economiei de piaţă, inclusiv prin oferirea R. Moldova, ţară membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), a unui regim de comerţ normal permanent, fapt care ar deschide economia Moldovei pentru investiţiile americane” a menţionat Liliana Palihovici.
În acest context, vicepreşedintele parlamentului moldovean a mulţumit pentru asistenţa financiară pe care SUA o acordă RM prin Programul Compact al MCC (262 milioane $), implementat în domenii de interes prioritar, precum este sistemul de irigare şi infrastructura drumurilor. Traseul Sărăteni-Soroca, care are o lungime de 93 km, va fi reabilitat din fondurile MCC. Porţiunea de drum Sărăteni-Soroca face parte din traseul naţional M2, care asigură legătura dintre Republica Moldova şi Ucraina. Acest sector de drum este utilizat de circa 300.000 de persoane din peste 70 localităţi. Actualmente, starea drumului Sărăteni-Soroca este foarte rea, iar circa 60 la sută din drum necesită reconstrucţie totală.
Congresmanul Price a asigurat membrii Legislativului moldovenesc de o bună cooperare cu SUA şi a menţionat că va depune tot efortul în susţinerea R. Moldova.
Din cadrul delegaţiei parlamentare a R. Moldova fac parte deputaţii: Elena Frumosu, Stella Jantuan, Andrian Candu şi Lilian Zaporojan.