Liderul turkmen şi-a consolidat puterea
alte articole
Preşedintele autoritar al Turkmenistanului, Kurbanguli Berdimukhamedov, şi-a consolidat puterea în urma alegerilor câştigate cu un procent de 95%.
Autocratul este, de asemenea, prim ministru şi conducător al forţelor armate, cât şi preşedinte al singurului partid politic al ţării, după tipicul comunist.
Berdimukhamedov a beneficiat de o campanie de faţadă, în timpul căreia a concurat împotriva unor candidaţi care i-au lăudat în mai multe rânduri capacităţile de lider.
Comisia Electorală Centrală din Ashqabat a declarat duminică votul ca fiind liber şi valid, afirmând că ilustrează unitatea Turkmenistanului.
La legeri nu au fost observatori de la Organizaţia de Securitate şi Cooperare Europeană.
Conform statisticilor oficiale, peste 97% din cetăţenii cu drept de vot din republică s-au prezentat la urne.
Turkmenistanul, cu o populaţie de 5 milioane de locuitori, este o regiune bogată în petrol, care se învecinează cu Iranul, Rusia şi China. Resursele sale, în special în domeniul metalelor rare, sunt curtate atât de Occident, cât şi de Kremlin şi Beijing.