Băsescu: În 2012 vrem să convenim cu Turcia un plan de acţiuni cu proiecte în special pe domeniul economic şi al promovării investiţiilor
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că România îşi propune în 2012 să convină cu Turcia un plan de acţiuni cu proiecte de colaborare în domeniile economic, promovarea investiţiilor, afaceri europene şi asigurarea stabilităţii regionale.
"Relaţia cu Turcia a fost marcată de o serie de contacte intense de nivel, culminând cu ridicarea relaţiei româno-turce la nivel de Parteneriat Strategic, prin încheierea Declaraţiei politice în acest sens cu ocazia vizitei pe care am efectuat-o la Ankara în luna decembrie 2011. În acest an ne-am propus să convenim şi să punem în aplicare un Plan de acţiuni conţinând proiecte de colaborare concrete, cu accent pe domeniul economic şi al promovării investiţiilor, al cooperării în planul afacerilor europene şi al asigurării stabilităţii regionale", a spus şeful statului, la întâlnirea anuală cu ambasadorii acreditaţi în România.
Băsescu a mai arătat că relaţiile României cu statele din Caucaz şi Asia Centrală, în special cu Azerbaidjan, Turkmenistan şi Kazahstan, se vor axa în primul rând pe garantarea securităţii energetice, prin diversificarea surselor şi traseelor de aprovizionare.
El a adăugat că România susţine în continuare activ aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Georgiei, precum şi candidaturile la Uniunea Europeană ale statelor din Balcanii de Vest.
"Vom continua să abordăm în mod pragmatic raporturile cu statele de care ne simţim legaţi inclusiv prin obiectivele comune de integrare europeană sau cu partenerii tradiţionali de cooperare. În acest sens, vom sprijini în continuare candidaturile pentru aderarea la Uniunea Europeană ale statelor din Balcanii de Vest şi vom acţiona pentru valorificarea în beneficiul reciproc a intereselor economice sau de altă natură cu ţări precum Israel, statele Consiliului de Cooperare al Golfului sau partenerii noştri din America Latină şi Africa", a afirmat şeful statului.