Liberalul Puiu Haşotti, propus pentru Ministerul Culturii
alte articole
Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti (59 de ani), a fost propus marţi de liberali pentru funcţia de ministru al Culturii, pentru a-l înlocui pe actorul Mircea Diaconu.
Surse liberale au precizat că PNL îi va propune premierului Victor Ponta numirea lui Haşotti ca ministru al Culturii.
Puiu Haşotti este liderul grupului PNL din Senat şi vicepreşedinte al formaţiunii liberale. El a fost deputat între 1996-2000 şi 2000-2004, iar din 2004 este senator şi în prezent este membru al Comisiei de cultură din Senat.
Puiu Haşotti este absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, iar din anul 1995 este doctor în ştiinţe istorice.
În perioda 1976-1996, Haşotti a fost muzeograf, muzeograf principal, apoi cercetător principal.
În perioada 1990-1995, el a fost consilier la Inspectoratul Judeţean pentru Cultură Constanţa.
Din 1990, este şi lector şi conferenţiar la Facultatea de Istorie a Universităţii Ovidius Constanţa.