Adrian Iorgulescu, noul ministru al Culturii?
Liberalul Adrian Iorgulescu ar putea fi nominalizat pentru funcţia de ministru al Culturii, după ce Mircea Diaconu a fost declarat marţi incompatibil cu această funcţie.
alte articole
Liberalul Adrian Iorgulescu ar putea fi nominalizat pentru funcţia de ministru al Culturii, după ce Mircea Diaconu a fost declarat marţi incompatibil cu această funcţie, relevă adevărul.ro.
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a fost declarat definitiv incompatibil marţi. Instanţa supremă a respins recursul lui privind hotărârea prin care ANI a constatat că se află în incompatibilitate, întrucât a fost concomitent senator şi director al Teatrului Nottara.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă, instanţa stabilind că funcţia de senator deţinută de Mircea Diaconu este incompatibilă cu cea de director al Teatrului Nottara.