Liberalul Mircea Fechet este de vineri vicepreşedinte al ANRMAP

Premierul Victor Ponta a semnat vineri decizia de numire a lui Mircea Fechet în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, în locul lui Szenczi Bianka, destituită din funcţie în aceeaşi zi.
Epoch Times România
25.05.2012

De profesie avocat, Mircea Fechet este membru PNL Bacău din 2001, iar din 2005 deţine funcţia de vicepreşedinte al BPT al TNL Bacău.

Tot vineri, premierul Victor Ponta l-a numit pe Taras Răzvan Ioan în postul de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor