Letonia şi Lituania vor să găzduiască arme nucleare pe teritoriul lor. Este oare posibil acest lucru?

În septembrie 2026, preşedintele Letoniei, Edgar Rinkevič, a declarat că ţara ar putea găzdui arme nucleare pe teritoriul său. În acelaşi timp, în Lituania, autorităţile au trecut la acţiuni concrete.

În octombrie, Seimul a votat în favoarea eliminării interdicţiei constituţionale privind amplasarea armelor, scrie politologul şi cercetătorul de la Institutul Leton de Politică Externă, Serghei Potapkin, într-un articol pentru Carnegie Politika.

Logica escaladării

În 1997, când aderarea la NATO a ţărilor din fostul bloc comunist şi chiar a fostelor republici ale URSS a început să devină realitate, Rusia şi Alianţa au semnat Actul fondator Rusia-NATO. Acordul stipula că NATO nu are intenţia, planul sau motivul de a amplasa arme nucleare pe teritoriul noilor ţări membre. Această formulă separa extinderea Alianţei de extinderea ariei de acoperire a prezenţei sale nucleare, relatează site-ul de ştiri Meduza, citând articolul lui Potapkin.

De atunci, acest echilibru s-a menţinut câteva decenii, în ciuda numeroaselor crize din relaţiile dintre Rusia şi Occident. Schimbarea de direcţie a avut loc abia în 2022, când, odată cu declanşarea invaziei în Ucraina, Moscova a decis să recurgă la şantajul nuclear împotriva aliaţilor occidentali ai Kievului, pentru a limita amploarea sprijinului acordat de aceştia.

Chiar în prima sa declaraţie privind începerea invaziei, din 24 februarie 2022, Vladimir Putin a reamintit statutul nuclear al Rusiei şi a ameninţat cu consecinţe fără precedent pe cei care vor încerca să intervină. Ulterior, Moscova a intensificat în mod constant tensiunea nucleară prin declaraţii ameninţătoare, exerciţii demonstrative, revizuirea doctrinei nucleare şi decizia de a amplasa muniţie nucleară pe teritoriul Bielorusiei.

Aceste acţiuni au oferit guvernelor europene argumente pentru a-şi revizui propriile doctrine de securitate. Restricţiile prevăzute în Actul de fond din 1997 au încetat să mai corespundă noilor realităţi, odată ce Moscova a început să utilizeze arsenalul nuclear nu ca mijloc de descurajare, ci ca instrument de presiune.

Această schimbare a fost resimţită cu deosebită intensitate în Lituania şi Letonia, care se învecinează direct cu Bielorusia, unde au apărut ogivele ruseşti. În general, ambele ţări se află oricum sub umbrela nucleară a NATO, pur şi simplu datorită faptului că fac parte din Alianţă. Însă ameninţările tot mai mari din partea Moscovei le determină să caute modalităţi de a-şi lega cât mai strâns propria securitate de garanţiile puterilor nucleare.

În ţările baltice există temeri că Moscova ar putea declanşa un conflict militar limitat cu acestea, mizând pe faptul că va împiedica celelalte state NATO să intervină activ prin ameninţarea unui război nuclear pe scară largă. Prin urmare, cu cât prezenţa militară a forţelor aliate pe teritoriul baltic va fi mai extinsă şi mai diversificată, cu atât Moscova va avea mai puţine motive să spere în posibilitatea unei astfel de opţiuni.

Deocamdată, potenţialul

Votul din octombrie al Seimului lituanian în favoarea abrogării articolului din Constituţie care interzice prezenţa în ţară a armelor de distrugere în masă şi a bazelor militare străine a stârnit multă vâlvă atât în mass-media europeană, cât şi în mass-media rusă. Cu toate acestea, deocamdată este vorba doar de prima lectură. A doua este programată pentru 12 ianuarie 2027.

Adică restricţia constituţională rămâne în vigoare deocamdată, iar chiar dacă va fi abrogată definitiv, va fi necesară adoptarea unei hotărâri separate pentru amplasarea armelor. În acelaşi timp, ministrul lituanian al Apărării, Robertas Kaunas, a precizat încă din iunie că amplasarea armelor nucleare în Lituania în timp de pace nu este încă în discuţie. Ridicarea interdicţiei ar trebui să permită adoptarea acesteia doar în caz de criză sau de război.

În Constituţia Letoniei nu a existat niciodată o astfel de interdicţie, de aceea discuţia se desfăşoară aici fără a fi necesare voturi corespunzătoare în parlament. La 30 septembrie 2026, preşedintele Rinkevič a declarat că Letonia ar putea accepta arme nucleare dacă NATO ar considera în mod colectiv că acest lucru este necesar. În opinia sa, legislaţia letonă nu conţine astfel de obstacole precum cea lituaniană. În acelaşi timp, preşedintele a precizat că, în prezent, nu se poartă negocieri privind amplasarea armelor nucleare în Letonia.

Cu toate acestea, în ciuda tuturor rezervelor, evenimentele actuale indică în mod clar faptul că atât Lituania, cât şi Letonia au început să-şi revizuiască serios limitele în ceea ce priveşte statutul lor de ţări fără arme nucleare. La acest lucru contribuie şi schimbările din strategiile nucleare ale marilor puteri europene.

Îndoielile privind fiabilitatea angajamentelor SUA de a-şi apăra aliaţii europeni şi ameninţările nucleare din partea Moscovei au dat un nou impuls ideii creării unui sistem de descurajare bazat deja pe forţele proprii ale Europei. Adică pe arsenalele Franţei şi ale Marii Britanii — singurele ţări europene membre ale NATO care dispun de arme nucleare.

În martie 2026, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat “descurajarea avansată” — un program de protecţie a aliaţilor europeni prin forţele nucleare franceze, care permite amplasarea temporară a unor elemente ale forţelor strategice franceze, în primul rând ale aviaţiei, pe teritoriul statelor partenere.

Lituania şi Letonia au fost printre primele ţări care şi-au anunţat intenţia de a participa la acest program. De asemenea, Lituania şi-a confirmat participarea la discuţiile privind o eventuală amplasare pe teritoriul său a forţelor americane de descurajare nucleară strategică. În viziunea conducerii ambelor ţări, creşterea potenţialului lor militar până la capacitatea de a găzdui pe teritoriul lor un arsenal nuclear ar trebui să consolideze garanţiile de securitate la un nivel nou, mai ridicat.

Obstacole şi oportunităţi

Cu toate acestea, obstacolele de pe acest drum sunt încă numeroase. În primul rând, este oare vreunul dintre aliaţi dispus să-şi amplaseze armele în Ţările Baltice? Lituania şi Letonia sunt deschise la această posibilitate, dar nu există încă o reacţie pozitivă din partea puterilor nucleare. Până în prezent, nu s-a ajuns la niciun acord care să ofere o posibilitate reală de amplasare a unui arsenal nuclear în Letonia sau Lituania.

De asemenea, nu există anunţuri privind planuri de creare a infrastructurii corespunzătoare în aceste ţări. Chiar dacă s-ar ajunge la noi înţelegeri cu vreuna dintre puterile nucleare, va trebui să se rezolve problema pregătirii tehnice a ţării gazdă. Amplasarea muniţiei nucleare necesită crearea unei infrastructuri speciale, măsuri serioase de securitate şi personal pregătit. Pregătirea bazelor baltice pentru o astfel de sarcină nu a fost confirmată public.

În plus, nu există o imagine clară cu privire la poziţia opiniei publice. Datele rare disponibile nu oferă o înţelegere certă a atitudinii locuitorilor faţă de posibilitatea amplasării armelor nucleare.

Într-un sondaj lituanian realizat de Spinter în martie 2026, 40% dintre respondenţi au susţinut modificarea Constituţiei pentru a permite primirea armelor nucleare ale aliaţilor. 28% s-au pronunţat împotrivă. Oponenţii amendamentului susţin că garanţiile existente ale NATO sunt suficiente pentru a asigura securitatea Lituaniei, iar amplasarea armelor nu va face decât să sporească riscurile pentru ţară. Susţinătorii consideră că acordarea de capacităţi suplimentare aliaţilor ar trebui să descurajeze Rusia de la un atac.

În Letonia nu s-au efectuat deloc studii sociologice serioase pe această temă. Un sondaj realizat în iunie de emisiunea de televiziune “900 de secunde” a arătat un sprijin de 25%, faţă de 61% care nu sunt de acord cu amplasarea armelor nucleare ale aliaţilor. În acelaşi timp, un sondaj online deschis organizat de canalul TV3 arată un raport aproape invers: 58% pentru şi 42% împotrivă.

O a treia ţară din regiune — Estonia — neagă public necesitatea de a găzdui focoase nucleare, dar caută, la rândul său, un loc sub umbrela nucleară franceză. În septembrie, prim-ministrul estonian a confirmat că ţara sa poartă negocieri privind aderarea la iniţiativa franceză de descurajare.

Vecinii de la Marea Baltică — Finlanda şi Suedia — s-au alăturat deja iniţiativei franceze, păstrându-şi însă poziţia de a nu amplasa arme nucleare pe teritoriul lor în timp de pace. Exemplul lor arată că participarea la iniţiativa franceză de descurajare nu presupune neapărat amplasarea directă a ogivelor nucleare.

În acelaşi timp, nu există nicio îndoială că rezerva privind neamplasarea în timp de pace vizează în primul rând evitarea unei escaladări inutile a situaţiei. Şi, de fapt, dacă s-a stabilit deja obiectivul de a accepta arme nucleare în caz de criză, infrastructura corespunzătoare va trebui creată în avans — încă din timp de pace. Iar ulterior, simpla existenţă a acesteia va face ca amplasarea să devină practic posibilă. Adică, în spatele formulei privind neamplasarea se va afla o capacitate destul de concretă de a primi focoase nucleare, chiar dacă astăzi guvernele exclud un astfel de pas.

Probabil că, în viitorul previzibil, Franţa va încheia cu succes un acord privind includerea ţărilor baltice în programul de descurajare: astfel de iniţiative nu sunt lansate pentru a fi refuzate ulterior aliaţilor. Şi deşi participarea la program nu înseamnă încă apariţia unor ogive franceze în Ţările Baltice, aceasta va crea o bază contractuală pentru că acest lucru să poată deveni realitate în cazul unor circumstanţe critice.

În concluzie, susţine Potapkin, amplasarea unui arsenal nuclear în ţările baltice în viitorul apropiat pare puţin probabilă. Pentru aceasta nu există nici acordul puterilor nucleare, nici tratate obligatorii şi nici o infrastructură pregătită. În acelaşi timp, ţările baltice au început deja să considere prezenţa temporară a armelor nucleare în caz de criză sau război ca un scenariu probabil. Prin urmare, o escaladare ulterioară, cu amplasarea în perspectivă a arsenalelor nucleare ale aliaţilor, are şanse reale de a se concretiza.