Laszlo Tokes, ales şef al Comisiei de iniţiativă a legii privind autonomia ţinutului secuiesc

Laszlo Tokes a fost ales în fruntea comisiei de iniţiativă legislativă cetăţenească pentru promovarea în Parlamentul României a statutului de autonomie al ţinutului secuiesc.
Lucrările celui de-al 21-lea Congres al Partidului Popular European la Palatul Parlamentului. Laszlo Tokes. (Epoch Times România)
Epoch Times România
15.09.2015

Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Laszlo Tokes, a fost ales luni, la Târgu Mureş, în fruntea comisiei de iniţiativă legislativă cetăţenească pentru promovarea în Parlamentul României a statutului de autonomie al ţinutului secuiesc, în baza unei colaborări cu Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), relatează Agerpres.

"Mulţumesc pentru alegerea ca preşedinte al Comisiei de iniţiativă a legii privind autonomia ţinutului secuiesc. Acest fapt are mesajul că CNMT şi CNS continuă acea cooperare, conlucrare în spiritul căreia am ţinut şedinţa noastră comună la începutul lunii iunie anul curent şi iată că în această comisie se întruchipează, cu această ocazie, cooperarea noastră strânsă în vederea realizării diferitelor forme de autonomie în Transilvania.

Este o cinste pentru mine să devin preşedinte al comisiei, de altfel această funcţie nu are prea mare însemnătate, are o însemnătate mai mult simbolică, simbolizează acea unire sub semnul căreia luptăm pentru autonomia comunităţii maghiare, respectiv a secuimii din Transilvania, din România", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Laszlo Tokes.

Şeful CNMT a subliniat că priveşte cu îngrijorare faptul că UDMR nu şi-a îndeplinit promisiunile privind elaborarea şi înaintarea în Parlamentul României a proiectului de lege privind autonomia ţinutului secuiesc şi că de aceea organizaţiile CNMT şi CNS nu renunţă.

"UDMR şi de data aceasta, după 25 de ani de tărăgăneală, din nou condiţionează înaintarea proiectului de lege de momentul oportun. Oare când va sosi momentul oportun după 25 de ani de aşteptări deşarte? Noi nu ne lăsăm bătuţi şi chiar de aceea am constituit comisia de iniţiativă", a adăugat Tokes.

Liderul CNS, Izsak Balazs, a precizat că această comisie de iniţiativă are 15 membri şi că urmează să identifice voluntari care să ajute la strângerea a 100.000 de semnături, iar, în paralel, se va face şi o analiză a reglementărilor referitoare la iniţiativa cetăţenească, pe care le consideră restrictive.

"Va fi sarcina acestei comisii să redacteze un studiu al Legii 198/1999, care reglementează iniţiativa cetăţenească, tocmai în vederea schimbării acestei legi, precum şi a prevederilor art. 74 din Constituţie, având în vedere că atât prevederile constituţionale, cât şi legea sunt deosebit de restrictive, antidemocratice.

În acest domeniu este cea mai antidemocratică şi restrictivă lege din Europa, drept dovadă din 1999, de la adoptarea acestei legi, în România nu s-a adoptat nicio lege la iniţiativa cetăţenilor. Este imposibil din cauza distribuţiei teritoriale a reprezenta interese de nivel regional. Şi numărul de 100.000 de semnături este foarte mare şi restricţia teritorială face să fie destul de dificilă", a afirmat Balazs.

Izsak a evidenţiat că între proiectul statutului de autonomie al CNS-CNMT şi cel al UDMR ar exista mai multe diferenţe şi că speră ca UDMR să desemneze o persoană pentru a face parte din comisia de iniţiativă, pentru armonizarea proiectelor.

"Acum s-a constituit o comisie care înainte să depună la Parlament trebuie să publice în Monitorul Oficial. Eu totuşi mai sper că putem discuta şi de apropierea poziţiilor, noi am făcut o ofertă UDMR, am cerut să desemneze o persoană în această comisie, pentru a face propuneri de modificare a statutului adoptat de CNS pentru a apropia poziţiile noastre. Din păcate, la aceste propuneri, la aceste încercări de apropiere nu am primit răspuns. Dar eu sunt încă optimist şi sper în şansa dialogului", a mai precizat liderul CNS.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor