Lasconi, mesaj pentru cei supăraţi că BEC a invalidat candidaturile lui Călin Georgescu şi Dianei Şoşoacă

Validată de BEC pentru a intra în cursa pentru Cotroceni, lidera USR, Elena Lasconi, îi invită pe votanţii lui Călin Georgescu şi ai Dianei Şoşoacă, ale căror candidaturi au fost invalidate, să îi fie alături.
Aparent, mesajul ei se adresează românilor suparăţi care nu rezonează însă cu valorile promovate de CG şi de Şoşoacă.
"Astăzi, BEC mi-a validat candidatura la alegerile prezidenţiale! Este un moment important - nu doar pentru mine, ci pentru toţi cei care cred în curaj şi în dreptate.
Ştiu că poate sunt români supăraţi că nu toate candidaturile au fost validate de BEC. Dar nu le putem permite candidaţilor extremişti să schimbe direcţia proeuropeană a României. Eu voi lupta pentru a continua această direcţie, pentru o ţară mai dreaptă şi mai prosperă.
Vă invit să fiţi alături de mine pentru viitorul României! Un viitor mai bun, bazat pe respect şi valori reale", a scris, pe Facebook, Elena Lasconi.