L. Borbely susţine că la UMF Tg. Mureş ar fi vorba doar "de o problemă administrativă", nu de segregare

Epoch Times România
07.03.2012

Vicepreşedintele UDMR Laszlo Borbely a afirmat miercuri că înfiinţarea unei linii maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş nu ar însemna o "segregare", fiind vorba doar de o problemă administrativă.

"Nu e o separare, nu e o segregare. În momentul de faţă la Târgu Mureş există învăţământ în limba maghiară, aproape jumătate din studenţi şi acum învaţă în limba maghiară. E vorba de o problemă administrativă, ca să aibă posibilitatea linia de predare în limba maghiară să aibă decani, prodecani şi să se gospodărească în funcţie de necesităţile învăţământului în limba maghiară", a arătat Borbely.

El a subliniat că acest caz reprezintă unul dintre punctele vitale pentru UDMR iar situaţia trebuie rezolvată prin hotărâre de guvern.

"În legătură cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş toată lumea e de acord în coaliţie că ei sunt în ilegalitate în momentul de faţă, neavând chartă şi neaplicând legea care prevede foarte clar ca universităţile multiculturale (...) să înfiinţeze aceste linii. Obligă legea acest lucru, nu este la latitudinea Senatului să decidă. În momentul de faţă, la nivelul coaliţiei, toată lumea este de acord (...) că trebuie rezolvat aici prin hotărâre de guvern. (...) Luni luăm o decizie", a declarat vicepreşedintele UDMR.

Borbely a precizat că înfiinţarea unei linii maghiare la această universitate n-ar schimba cu nimic lucrurile existente până acum.

"Nici până acum n-au avut niciun fel de problemă medicii care au terminat la Târgu Mureş, indiferent că au terminat secţia română sau maghiară, în a profesa această meserie, şi nici de acum încolo", a susţinut Borbely.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor