Ministrul Educaţiei poartă discuţii la UMF Târgu Mureş pe marginea înfiinţării liniei maghiare
Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, se află, începând de miercuri seara, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, unde poartă discuţii cu reprezentanţii instituţiei pe marginea înfiinţării liniei maghiare.
Ministrul Cătălin Baba a refuzat să facă orice comentariu pe marginea vizitei sale la Târgu Mureş afirmând că discuţiile de la Universitatea de Medicină şi Farmacie vizează "teme academice".
Baba a precizat presei că nu va da nicio declaraţie pe această temă, nici după ce discuţiile se vor încheia, nici miercuri.
La întâlnirea cu ministrul Educaţiei, care a început în jurul orei 19.00, participă, printre alţii, rectorul în funcţie al UMF, prof.dr. Constantin Copotoiu, rectorul nou ales, prof.dr. Leonard Azamfirei, prof. dr. Szilagyi Tibor, prof. dr. Szabo Bela, toţi din cadrul universităţii, Mihai Pavel din partea studenţilor, precum şi secretarul de stat Kiraly Andras.
Pe parcursul discuţiilor au existat şi momente tensionate, în spatele uşii Rectoratului auzindu-se unele fraze rostite pe un ton mai ridicat cum ar fi: "dacă la secţia engleză lucrările practice se ţin în engleză, nu accept ca la secţia maghiară lucrările practice să se ţină în limba română". Vorbitorul a precizat că "acest lucru nu se negociază".
Înaintea sosirii la Târgu Mureş a ministrului Educaţiei aproximativ 200 de studenţi şi cadre didactice de la Universitatea de Medicină şi Farmacie au protestat, marţi, timp de o oră, împotriva separării pe criterii etnice a instituţiei de învăţământ.
Pe parcursul protestului, Liga Studenţilor Târgu Mureş a adunat semnături de la studenţi şi cadre didactice pentru a le înainta Ministerului Educaţiei. În acest fel atât studenţii cât şi cadrele didactice îşi exprimă dezacordul faţă de implicarea politicului în problemele universităţii.
De asemenea pe clădirea UMF Târgu Mureş au fost afişate două bannere prin care se cere politicului să nu intervină în problemele universităţii.