Kremlinul, răspuns la capturarea petrolierelor ruseşti: A reţinut o navă occidentală în Marea Baltică

Poliţia de frontieră rusă a reţinut în Golful Finlandei nava de marfă Västerbotten care naviga sub pavilion cipriot şi se îndrepta către portul estonian Sillamäe, relatează The Moscow Times, citând un raport Postimees.
Departamentul Transporturilor din Estonia a declarat că nava a fost interceptată după ce a intrat în apele teritoriale ale Federaţiei Ruse. Aceasta a fost ancorată pentru o inspecţie care a durat câteva ore. Autorităţile au precizat că nu dispun de informaţii oficiale cu privire la motivele incidentului şi la conţinutul procedurii efectuate.
Conform serviciului cartografic VesselFinder, cargoul a plecat din Suedia pe 29 septembrie şi trebuia să ajungă la Sillamäe joi seara. După inspecţie, navei i s-a permis să-şi continue drumul, însă grănicerii ruşi i-au cerut să aştepte. Drept urmare, aceasta se află încă ancorată în Golful Finlandei.
În acelaşi timp, între Rusia, Estonia şi Finlanda există un acord care permite navelor să treacă prin acea porţiune a golfului unde a fost interceptată nava Västerbotten, deoarece această rută este considerată mai sigură decât canalul navigabil dintre bancurile de nisip din apele teritoriale estoniene.
Incidentul a avut loc după ce preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a ordonat reţinerea navelor occidentale ca urmare a unor acţiuni similare întreprinse de autorităţile europene împotriva petrolierelor ruseşti, calificând această măsură drept un răspuns la „piraterie şi jaf”.
De la începutul anului, autorităţile UE şi ale Regatului Unit au reţinut cel puţin nouă petroliere ale „flotei fantomă” a Rusiei, care este utilizată pentru transportul petrolului rus, ocolind sancţiunile. Pe 30 august, nava Sun a fost oprită şi inspectată, iar pe 20 iulie — MV South Star. Franţa a interceptat petrolierele Grinch, Deyna şi Tagor, dar le-a eliberat ulterior.
Marea Britanie reţine, începând cu 14 iunie, nava Smyrtos, care transportă 100.000 de tone de petrol. În Belgia încă se află petrolierul Ethera, iar în Suedia — navele Şea Owl I şi Jin Hui.
În plus, în martie, Suedia a reţinut în Marea Baltică nava de marfă uscată Caffa, care, potrivit datelor furnizate de Kiev, transporta cereale din teritoriile ocupate. În august, Curtea Supremă a Regatului a decis predarea navei către Ucraina.