Kovesi, replică acidă pentru Nicuşor Dan: Îi doresc mult somn, un somn bun. Ţara are nevoie de el să revină în formă bună

Laura Cotruţa Kovesi, la primirea premiului GDS, 12 martie 2015 (Epoch Times România)
Redacţia
09.05.2026
Laura Cotruţa Kovesi, la primirea premiului GDS, 12 martie 2015 (Epoch Times România)
Redacţia
09.05.2026

Procurorul şef al Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, a discutat cu jurnaliştii de la Context.ro despre procedura de numire a procurorilor şefi din România, acuzaţiile lansate la adresa sa de preşedintele Nicuşor Dan potrivit căruia ar fi avut loc presupuse abuzuri la DNA în mandatul ei, precum şi despre zvonurile că-şi va face partid şi va candida la diverse funcţii în România.

Principalele declaraţii făcute de Kovesi

Despre numirile la parchete: “Atunci când preşedintele statului declară şi în timpul campaniei electorale, şi după, voi negocia numirile pentru funcţiile de procuror general şi DNA, transmite un anumit semnal. Ştiu mulţi procurori buni din sistem care nu şi-au depus candidatura, pentru că au spus: Păi dacă el negociază funcţiile, numirea este deja negociată, numele se cunoaşte, şi atunci de ce să candidez?”

Despre afirmaţia lui Nicuşor Dan că în perioada când DNA a fost condus de Kovesi ar fi existat abuzuri ale procurorilor: “Faptul că ai obţinut un scor bun la olimpiade internaţionale de matematică nu te califică să faci astfel de afirmaţii. (…) cu siguranţă funcţia de preşedinte al României este o funcţie dificilă, stresantă, obositoare. Îi doresc preşedintelui mult somn, un somn bun. Ţara are nevoie de el să revină în formă bună”.

Despre zvonurile că ar intra în politică sau ar candida pentru funcţii în România după ce termină mandatul la EPPO: “Am plecat din România de aproape 8 ani de zile şi încă sunt sperietoarea tuturor. (…) Nu am niciun fel de plan să intru în politică, nu vreau să creez niciun fel de partid politic. Exclud categoric”.

Despre planurile de viitor: “Mi-aş dori, spre exemplu, să am posibilitatea să fac traininguri cu procurorii şi judecătorii tineri, care cu siguranţă ar putea să înveţe lucruri de la un fost procuror general, un fost şef DNA şi un fost procuror şef european, mai ales despre noile atribuţii ale Parchetului European. (…) Mi s-a transmis pe diferite canale că aş spăla creierul noilor magistraţi şi n-ar fi ceva potrivit. Sigur că nu bag în seamă asemenea afirmaţii”.

Despre activitatea DNA şi lipsa marilor dosare de corupţie cu politicieni: “Poate s-a terminat corupţia în România, nu? Ştim cu toţii că nu este aşa”.

Despre fraudele cu TVA şi evaziunea fiscală din România: “Astfel de infracţiuni nu se pot întâmpla fără complicitatea unor autorităţi. Acum, că sunt simpli funcţionari, funcţionari civili, sau sunt diverse persoane politice în diferite funcţii care ajută, am văzut în dosarele noastre că sunt şi astfel de situaţii, deci nu le excludem. (…) Nu am văzut stabilită ca o prioritate lupta împotriva evaziunii fiscale. Dacă nimeni nu se apleacă asupra acestui fenomen, dacă nimeni nu investighează evaziunea fiscală, nu ai cum să vezi lucrurile astea”.

Interviul integral aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos