Kovesi, în cărţi pentru un nou mandat la şefia DNA
alte articole
Într-un interviu acordat Revistei 22, ministrul Justiţiei, Raluca Prună a subliniat că, în alegerea noilor procurori şefi de la DNA şi Parchetul General, a adjuncţilor acestora şi a şefilor de secţie, va conta în primul rând integritatea, cine nu trece testul integrităţii degeaba are experienţă. Există de asemenea posibilitatea reînvestirii în funcţie a celor care au avut performanţe bune.
Procurorii şefi sunt numiţi de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul consultativ al CSM. Raluca Prună va invita printr-o scrisoare adresată procurorului general ca cei interesaţi din parchete să-şi depună candidaturile.
"În această scrisoare voi trece şi criteriile, repet şi insist că primul set de criterii este legat de integritate şi este eliminatoriu. Dacă nu trec de testul integrităţii, pot să fiu cel mai bun procuror, cu cea mai relevantă experienţă, dar nu mă pot califica într-o astfel de cursă. Deci integritatea şi apoi criteriile definite de lege: 10 ani vechime, o anumită reputaţie, care poate fi verificată.
Apoi am să-i invit pe candidaţi la un dialog, nu am să dau teste procurorilor. Ei vor fi după aceea intervievaţi de CSM şi după aceea de preşedinte. Legea permite însă şi să reînvesteşti şi aici ştiu că nu întotdeauna ceea ce am spus a fost lipsit de echivoc şi de aia vreau să repet acum: n-am să mă joc de-a procedura. Dacă voi considera că un anumit procuror şef sau şef de secţie a confirmat în primul mandat, există posibilitatea reînvestirii lui fără vreo procedură suplimentară", a explicat Raluca Prună.
Ministrul Justiţiei a punctat că nu se referă neapărat la şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Deşi funcţiile de top sunt acelea de procuror general şi procuror şef al DNA, mai sunt şi adjuncţii procurorului general şi ai procurorului şef al DNA, mai sunt şefi de secţie la Parchet, "sunt 17 numiri care trebuie făcute".
"Aşa că se poate întâmpla ca în anumite situaţii să nu aibă sens să fac o procedură numai de dragul de a face o procedură, atunci când toate datele cuantificabile, statistice, de reputaţie sunt îndeplinite pentru reînvestirea persoanei care a ocupat funcţia. Pentru că şi în materia asta trebuie să încetăm să mai fim ipocriţi şi să spunem că şi în societăţi mai mature, mai aşezate, se întâmplă acest lucru. Dacă legea îţi dă voie la două mandate şi ai un mandat foarte bun, de ce nu ţi s-ar recunoaşte capacitatea managerială de a conduce un anumit parchet, că despre asta vorbim acum, prin reînvestirea automată în al doilea mandat?", a continuat Raluca Prună.
Întrebată cum apreciază agenţia anticorupţie sub mandatul Codruţei Kovesi, noul ministru al Justiţiei din Guvernul Cioloş a avut numai cuvinte de laudă despre actuala şefă DNA.
"În MCV se vorbeşte la superlativ. Cred că lucrul ăsta e evident, ne uităm la statistici. De multe ori noi, fiind foarte ataşaţi de societatea în care trăim, ne raportăm emoţional la anumite chestiuni. Dar eu mă uit şi în afara societăţii româneşti şi constat, vorbesc de d-na Kovesi, care a primit, de pildă, anul acesta premiul Reader’s Digest, recunoaştere din partea unor instituţii şi a unor persoane care nu sunt din România.
Cred că asta este o confirmare a unor persoane care nu au niciun fel de interes, n-au niciun fel de raportare emoţională. Şi atunci, de ce am fi ipocriţi, dacă lucrurile sunt aşa? Cred că avem multe de făcut în România şi ar trebui să fim mai scrupuloşi cu privire la alte lucruri şi să nu pretindem să ne jucăm de-a procedura atunci când pur şi simplu nu e necesară şi când e absolut legal să reînvesteşti pe cineva", a precizat Raluca Prună.