Klaus Iohannis: A fost nevoie să moară oameni pentru ca Guvernul să demisioneze
alte articole
"Acum un an de zile, am fost în plină campanie electorală pentru turul doi ale alegerilor prezidenţiale. Acum un an de zile, voi aţi decis ca eu să stau aici şi să fiu preşedintele României. Aţi decis asta împotriva unui aparat de partid imens care a dorit altceva. Atunci s-au vehicula sloganuri: "Altfel de a face politică", "O politică curată". Aceste lucruri le-aţi dori pentru România. În ultimele săptămâni, lucrurile au luat o turnură care a dus la evenimentele pe care le-am consemnat astăzi.
În data de 20 octombrie a avut loc un accident: poliţistul Bogdan Gigină, care conducea o coloană oficială, a murit într-un accident. După zece zile, a avut loc tragedia de la clubul Colectiv. Această tragedie a afectat nervul naţiunii. Oamenii au aşteptat acţiuni, au aşteptat rezultate, au aşteptat demisii din partea unor politicieni care au eşuat. Oamenii au aşteptat ca cineva să-şi asume răspunderea, să apară în viaţa românească acea responsabilizare politică", a declarat Iohannis, citat de Mediafax.
Însă majoritatea politicienilor nu au înţeles, potrivit lui Iohannis, aceste cerinţe ale populaţiei decât foarte târziu. "Foarte târziu au înţeles că nu pot face orice, nu pot ignora voinţa poporului. Acele accidente, şi decesul poliţistului, şi tragedia de la Colectiv s-au produs pentru că legi şi norme au fost ignorate."
"Aseară, indignarea românilor s-a transformat într-o revoltă autentică. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a-şi arăta indignarea, revolta, majoritatea în Bucuresti, dar şi în multe alte oraşe s-a ieşit în stradă. Manifestanţii au avut dreptate. Ei avut cereri de bun-simţ. Ei au solicitat răspunsuri, au solicitat clarificări. Aseară au avut loc cele mai potrivite manifestări de stradă pe care le-am văzut eu. Oamenii au protestat, au mers în diverse locuri unde şi-au spus nemulţumirile. Nu au fost încăierări, nu au fost abordări nepotrivite. În fine, foarte târziu, Guvernul a demisionat. A fost nevoie să moară oameni pentru ca această demisie să se întâmple", a precizat Iohannis.
Şeful statului susţine că joi, sau cel mai târziu vineri, vor avea loc consultările cu partidele politice. "Vreau în cursul acestei săptămâni să finalizez prima rundă de consultări politice. Vom avea un Guvern interimar, vom avea o soluţie pe care o voi comunica atunci când ea se cristalizează."
"Demonstranţii ne-au spus ce cred ei că trebuie să se întâmple în viitorul previzibil. Cred că aceste solicitări suntcorecte. sunt de bun-simţ. S-a vorbit de clădirile care stau să cadă, s-a vorbit de situaţia din spitale - perfect adevărat. S-au făcut propuneri care trebuie luate în seamă", a subliniat preşedintele.