Kiwi Finance are un nou director de vânzări, venit de la OTP Bank

Epoch Times România
02.04.2012

Compania de brokeraj de credite Kiwi Finance l-a numit director de vânzări pe Gabriel Creţu, începând cu luna martie, acesta ocupând anterior aceeaşi funcţie în cadrul OTP Bank, timp de şapte ani.

Gabriel Creţu va fi responsabil de obiectivele de vânzări, performanţa şi consolidarea echipelor şi de dezvoltarea canalelor de vânzare, se arată în comunicat. Noul director de vânzări al Kiwi Finance are o experienţă pe piaţa bancară de zece ani, iar în ultimii şapte ani a ocupat poziţia de director de vânzări la OTP Bank.

"Pe această piaţă, aflată într-o continuă turbulenţă, este nevoie de consultanţi financiari independenţi care să ajute clientul să înţeleagă ceea ce alege, efectele comportamentului său în timp asupra bugetului familiei, preţurile reale ale produselor bancare pe care le accesează, riscurile pe care şi le asumă", a declarat Gabriel Creţu.

Kiwi Finance este lider pe piaţa de brokeraj bancar din România şi a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2003. Compania deţine o reţea teritorială de 31 de sucursale şi francize în toată ţara. De la înfiinţare şi până în prezent, Kiwi Finance a intermediat credite în valoare de aproape 600 de milioane euro la peste 125.000 de clienţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor