Kerry: Noi discuţii privind pacea siriană în această lună
alte articole
SUA şi Rusia susţin că discuţiile mediate la nivel internaţional între guvernul din Damasc şi grupurile de opoziţie siriene ar trebui să înceapă în această lună, în ciuda lipsei vreunui acord cu privire la persoanele care vor reprezenta opoziţia.
“Nu avem intenţia de a amâna discuţiile din ianuarie pentru luna februarie”, a declarat miercuri ministrul rus de Externe Serghei Lavrov după întâlnirea de miercuri, din Zurich, cu secretarul de stat american John Kerry.
Discuţiile pentru pacea siriană sunt programate să se deschidă la 25 ianuarie, arată RFE/RL.
Lavrov a precizat că decizia finală privind data începerii discuţiilor va fi luată de secretarul general al ONU Ban Ki-moon, care va ţine cont de sfatul delegatului său special pentru Siria, Staffan De Mistura.
ONU a declarat, la 18 ianuarie, că nu va emite invitaţii la discuţii până când marile puteri care promovează negocierile – inclusiv SUA şi Rusia – nu cad de acord asupra grupurilor din opoziţie ce ar trebui să participe la discuţii.
Statele Unite şi Rusia susţin tabere diferite în conflictul sirian.
Mark Toner, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, a declarat că în cazul unei amânări cu câteva zile a lansării discuţiilor nu va fi “sfârşitul lumii”.