Jurnalista de la Chişinău Natalia Morari a primit documentul oficial privind interdicţia sa în România: Pot să mă judec deja cu statul român

Controversata jurnalistă de la Chişinău Natalia Morari, care s-a deplasat la Bucureşti special pentru a-l intervieva pe Călin Georgescu, a anunţat marţi, 27 ianuarie, pe pagina sa de YouTube „Morari.live”, că i-a fost interzisă intrarea în România pentru o perioadă de cinci ani. Luni, 26 ianuarie, Morari a încercat să treacă frontiera română pentru a confirma interdicţia şi a primi documentul oficial, necesar contestării acesteia în instanţă.
Mai mult decât atât, Natalia Morari, alungată de la postul de televiziune TV8 după ce a anunţat că tatăl fiului ei este controversatul om de afaceri, autor al Laundromatului, fugarul Veaceslav Platon, a specificat că, în absenţa unui document oficial, nu se poate „judeca cu statul român”.
La punctul de trecere a frontierei române Albiţa, poliţistul de frontieră i-a comunicat oficial măsura dispusă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, motivând că interdicţia se aplică pentru „motive care privesc securitatea naţională a României”.
Actul oficial precizează că jurnalistei de la Chişinău îi este interzisă intrarea şi şederea pe teritoriul statelor UE, al Spaţiului Economic European şi al Confederaţiei Elveţiene până în anul 2030, notează TVR Moldova.
Deşi faptul că Natalia Morari era interzisă în România se cunoştea încă din vara anului 2025, jurnalista a declarat că intenţionează să conteste decizia în instanţă, susţinând că „nu a fost informată oficial decât acum”, iar motivul interdicţiei ar fi legat, în opinia ei, de interviul realizat cu Călin Georgescu.
Ironizând, după ce a părăsit vama, Morari a menţionat că „fraţii români, mi-au spus bună ziua şi la revedere. Mi-au dat documentul oficial, măcar pot să mă judec deja cu statul român. Până acum nu aveam acest certificat oficial”.
Aceasta a mai menţionat că interdicţia oficială este „până pe data de 6 iulie 2030, perioadă în care noi ar trebui să fim deja parte a Uniunii Europene. La mine se aplică aşa-zisa literă „H”, este vorba de securitate, deci prezint ameninţare pentru securitatea naţională oficial a doua oară în viaţa mea, odată la ruşi şi o dată la români”.
Controversata jurnalistă cunoştea despre faptul că are interdicţie de a intra în România încă din iulie 2025, dar a decis totuşi să-şi programeze „o întâlnire” în România. Mergem „până la Huşi şi înapoi, chiar astăzi ne întoarcem”, a menţionat Natalia Morari, care se afla în maşină cu Gheorghe Gonţa, un alt jurnalist controversat de la Chişinău, cu care ea îşi face emisiunile pe on-line, confirmând pentru vameşii români că nu are bagaje.
„Natalia Morari, (ex)-jurnalistă din Republica Moldova, aspira la funcţia supremă în stat. O 'recomandă', promovează şi îi finanţează campania electorală concubinul interlop – Veaceslav Platon, fugit în Marea Britanie pentru că este învinuit în RM în mai multe cauze penale (inclusiv pentru constituirea şi folosirea unui grup criminal internaţional pentru spălarea a 128 mld. ruble ruseşti).
Nataşica are un CV care impresionează prin articole de investigaţii despre corupţia regimului Putin (realizate pentru presa independentă din Federaţia Rusă), moderarea unor dezbateri la televiziuni cu audienţă mare în RM, participarea la proteste anticomuniste/împotriva stăpânirii lui Plahotniuc asupra RM, susţinerea opoziţiei pro-europene din jurul Maiei Sandu, susţinerea opoziţiei conduse de Alexei Navalnîi...”, a remarcat Ileana Racheru, cercetător ştiinţific pentru spaţiul ex-sovietic, în vara anului trecut, când s-a aflat despre interdicţia Nataliei Morari în România.
În iulie 2025, în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora primarul Chişinăului, pro-rusul Ion Ceban, jurnalista Natalia Morari şi fostul premier din perioada guvernării comuniste, Vasile Tarlev, au fost interzişi în România pentru o perioadă de cinci ani.