Judecătorul Stan Mustaţă suspendat din funcţia de magistrat la Curtea de Apel
alte articole
Judecătorul Stan Mustaţă, acuzat de luare de mită, a fost suspendat, joi, din funcţia de judecător pe care o deţinea la Curtea de Apel Bucureşti. Decizia a fost luată de Consiliul Superior al Magistraturii, după ce magistraţii Înalţii Curţi au respins, astăzi, contestaţia de arestare preventivă depusă de judecătorul Mustaţă, ca nefondată.
Dosarul judecătorului a fost pe rolul instanţei acum câteva zile şi abia astăzi magistraţii s-au pronunţat asupra contestaţiei, dispunând în favoarea menţinerii măsurii de arestare preventivă a acestuiaţă, pentru 30 de zile.
În consecinţă, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis sa îl suspende din magistratură pe Mustaţă, începând de joi.
"Hotărârea Secţiei pentru judecători a CSM a fost luată în temeiul dispoziţiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările şi completările ulterioare, şi 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare", arată CSM.
Solicitarea de suspendare a fost prezentată Secţiei pentru judecători de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).