Judecătoare concediată după ce a acceptat demararea unui proces împotriva lui Putin

După ce a acceptat demararea unui proces împotriva şefului Kremlinului, o judecătoare din Rusia a fost destituită. În plângere, Vladimir Putin a fost acuzat de sărăcirea poporului rus şi jefuirea Rusiei.
Preşedintele rus Vladimir Putin. (Captură Foto)
Andrei Popescu
18.04.2016

Un judecător rus a fost concediat după ce a acceptat să se judece o cerere de destituire a preşedintelui Vladimir Putin, a raportat vineri website-ul de ştiri Slon.

Tatiana Leskina de la Curtea Regională de Arbitraj din Saratov a primit cazul în 7 aprilie, conform unui website pentru angajaţii acestei curţi regionale.

Faptul că judecătoarea a fost concediată a fost, de asemenea, anunţat pe website-ul curţii regionale.

Nikolai Suvorov, un localnic din Saratov, a trimis curţii o scrisoare în care a menţionat că preşedintele Vladimir Putin este “un inamic al statului ... pentru că a jefuit Rusiei şi pentru sărăcirea poporului rus”.

Petiţia a fost respinsă a doua zi pe motiv că astfel de probleme nu intră în competenţa curţii.

Numeroase tribunale din Moscova au respins procesele intentate în mod repetat de liderul opoziţiei Alexei Navalni, procese în care îl acuză pe Putin de corupţie.

Curţile de Arbitraj pot audia doar cazuri privind dispute economice sau alte probleme legate de afaceri, a raportat agenţia de ştiri Interfax.

Curtea a mai susţinut că nu poate să interfereze cu activităţile preşedintelui rus, care are imunitate în baza Constituţiei, capitolul 4, articolul 91.

Preşedintele rus poate fi destituit doar de Consiliul Federal şi numai pe baza unor acuzaţii de înaltă trădare sau alte crime grave confirmate printr-o decizie a Curţii Supreme a Rusiei, conform Constituţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor