John Kerry: Rusia minte din nou despre implicarea în Ucraina
focus
alte articole
Secretarul de stat american John Kerry a declarat că Rusia minte din nou despre implicarea ei în conflictul din estul Ucrainei. Vorbind în subcomisia senatorială pentru buget, Kerry a mai declarat că Rusia persistă „în minciunile despre implicarea sa în Ucraina”, neadevăruri pe care le repetă cu orice ocazie.
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a cerut săptămâna trecută Rusiei să-şi retragă toate forţele şi să înceteze să îi mai susţină pe rebeli, acuzând-o că a desfăşurat forţe în estul Ucrainei.
Kievul şi rebelii proruşi din estul Ucrainei au semnat la 12 februarie acordurile de pace Minsk-2, la finalul unui maraton de negocieri mediate de preşedintele francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel, şi cu participarea preşedintelui rus Vladimir Putin, aminteşte AFP.
Moscova respinge acuzaţiile că ar fi implicată direct în conflictul din estul Ucrainei.
Pe 21 februarie, Kerry a anunţat că Statele Unite şi Uniunea Europeană se gândesc la extinderea sancţiunilor împotriva Rusiei.
SUA a încercat în ultima perioadă să trimită arme letale în ajutor Kievului, pentru a contrabalansa activitatea paramilitarilor ruşi care acţionează în estul Ucrainei. Iniţiativa americană a fost blocată de Germania şi Franţa, care au pornit un efort diplomatic fervent, încheiat cu acordul Minsk II