Joe Biden, „câinele de atac” al lui Barack Obama

Numirea în urmă cu câteva zile a lui Paul Ryan, ca tovarăş de drum spre Casa Albă a rivalului republican Mitt Romney, a suscitat imediat speculaţii privind posibilitatea ca Obama să pună la cale o înlocuire a vicepreşedintelui, Joe Biden, cu un candidat mai carismatic, notează luni ziarul La Razon.
Vicepresedintele american Joe Biden (MANDEL NGAN / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
20.08.2012

Numirea în urmă cu câteva zile a lui Paul Ryan, ca tovarăş de drum spre Casa Albă a rivalului republican Mitt Romney, a suscitat imediat speculaţii privind posibilitatea ca Obama să pună la cale o înlocuire a vicepreşedintelui, Joe Biden, cu un candidat mai carismatic, comentează luni ziarul La Razon.

În acest sens, numele lui Hillary Clinton a răsunat între democraţi ca o alternativă ideală, mai ales după criticile la adresa lui Biden care s-au făcut auzite în ultimul timp din tabăra republicană şi chiar a lui John McCain şi Sarah Palin. Îndoielile privind rămânerea sa la vicepreşedinţie s-au risipit însă joia trecută când Casa Albă a anunţat că, 'indiferent de ce spun blogurile', Joe Biden va rămâne partenerul electoral al preşedintelui.

Totuşi, declaraţia nu a risipit îndoielile dacă Biden este şi cel mai potrivit. Ultimele sondaje arată că alegătorii îl privesc pe Biden mai degrabă dintr-un unghi negativ decât pozitiv. Indicele de popularitate al lui Biden - care a ajuns să depăşească 50 la sută după victoria electorală din 2008 - a coborât la aproape 35 la sută, într-un sondaj realizat de NBC şi Wall Street Journal, care includea şi respingerea de 37 la sută pe care o suscită între alegători.

Fox News i-a acordat o acceptare de 41 la sută, subliniind însă că 44 la sută se declară împotriva lui. Această percepţie negativă se accentuează în acele state care vor avea o pondere relevantă la alegeri. Precum Colorado, Florida, Ohio şi Virginia, unde în medie 48% din alegători s-au declarat împotrivă, faţă de 41% în favoarea lui Biden. Cu aceste date şi după speculaţiile privind înlocuirea lui, după desemnarea lui Paul Ryan pentru republicani, întrebarea care se pune este de ce Obama a decis să-l menţină pe Biden la vicepreşedinţie.

Motivele care explică acest gest merg de la loialitate şi până la necesitatea pe care o resimte Obama care vede în Biden, o uriaşă capacitate de a controla acea parte a Partidului Democrat care nu se simte entuziasmat de reprezentantul său la Casa Albă. Joe Biden a fost un adevărat 'câine de atac', cum se spune în politica americană, la ora înlocuirii preşedintelui Obama în faţa unor auditorii nu tocmai favorabile preşedintelui. Răspunsul este dat chiar de campania electorală. Joe Biden a participat deja la aproape o sută de mitinguri şi evenimente în faţa muncitorilor albi, dar şi a hispanicilor şi chiar a negrilor.

Un sondaj recent arată că Biden se bucură de o amplă acceptare în rândul celor care câştigă sub 30.000 de dolari pe an, un tip de alegători care ar putea atârna greu în mesajul de rezistenţă al preşedintelui în faţa 'privilegiaţilor' pe care îi reprezintă Romney. Totuşi deşi Biden s-a arătat folositor în multe cazuri, el a făcut şi unele gafe care încep să devină proverbiale. Zilele trecute, la un miting desfăşurat în Virginia în faţa unor alegători de culoare, Biden a spus că Romney are intenţia să 'le pună din nou cătuşe'. Expresia, departe de a-i motiva pe cetăţenii negri prezenţi, i-a deranjat profund fiind vorba de o temă considerată tabu, chiar şi dacă este abordată în cheie electorală. Şi care arată că Biden, ca şi Ryan, este o armă cu dublu tăiş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor