Joe Biden aşteptat în Ucraina, pe fundalul escaladării violenţelor în est

Vicepreşedintele Americii, Joe Biden. la ceremonia de la Pentagon. (Brendan Smialowski / Getty Images)
Loredana Diacu
21.04.2014

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, se va întâlni astăzi la Kiev cu preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov şi cu premierul Arseni Iaţeniuk, a anunţat Casa Albă duminică.

Biden va ajunge la Kiev luni după-amiază şi pe parcursul vizitei ce va dura două zile, se va întâlni cu membri ai parlamentului Ucrainei din diverse partide politice şi din diferite regiuni, precum şi cu reprezentaţi ai organizaţiilor non guvernamentale, informează Reuters

Conform Casei Albe, Biden va discuta despre "eforturile comunităţii internaţionale pentru a ajuta la stabilizarea şi întărirea economiei Ucrainei şi pentru a asista Ucraina în demersurile sale pentru realizarea reformei constituţionale, a descentralizării şi luptei anti-corupţie, precum şi pentru alegeri prezidenţiale libere şi corecte în 25 mai".

"Vicepreşedintele va avea de asemenea, consultări pe tema ultimelor evenimente din estul Ucrainei şi asupra paşilor necesari pentru a întări securitatea energetică a Ucrainei pe termen scurt şi lung" mai informează Casa Alba.

Reamintim că duminică dimineaţa, cel puţin trei persoane au fost ucise şi alte trei rănite într-un schimb de focuri izbucnit în suburbiile oraşului Sloviansk din estul Ucrainei, punând sub semnul întrebării sensul fragilului acord internaţional semnat joi la Geneva de Rusia, Statele Unite, Ucraina şi Uniunea Europeană, menit să prevină extinderea conflictelor.

Cu doar o zi înaintea schimbului de focuri, pentru care ruşii încearcă să plaseze răspunderea la ucraineni, autorităţile de la Kiev s-au întâlnit cu reprezentaţii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi ambasadorii din Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană. Misiunea OSCE urma să negocieze, duminică, cu liderii separatişti.

Liderii forţelor armate separatiste din Doneţk au refuzat însă să depună armele susţinând că nu sunt subiect al acordului de la Geneva prin care Rusia se obligă să dezarmeze forţele separatiste din estul Ucrainei şi să elibereze clădirile pe care le-a ocupat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor