Joc de şah: Avioane B-2 cutreieră Europa ca răspuns la survolarea spaţiului american de către Rusia

O pereche de bombardiere americane B-2 de tip Stealth au fost trimise la Baza Aeriană Regală Fairford din Marea Britanie, unde se deja se află trei bombardiere B-52, în urma dublării numărului de zboruri desfăşurate de bombardierele strategice ruseşti de rază lungă de-a lungul liniei de coastă americane şi în apropierea spaţiului aerian al aliaţilor NATO, susţine Washington Times.
Bombardier strategic B-2 Spirit al Statelor Unite. (youtube.)
Andrei Popescu
11.06.2015

O pereche de bombardiere americane B-2 de tip Stealth au fost trimise la Baza Aeriană Regală Fairford din Marea Britanie, unde se deja se află trei bombardiere B-52, în urma dublării numărului de zboruri desfăşurate de bombardierele strategice ruseşti de rază lungă de-a lungul liniei de coastă americane şi în apropierea spaţiului aerian al aliaţilor NATO, susţine Washington Times.

Bombardierele ruseşti au pătruns în Zona americană de Identificare şi Apărare Aeriană (ADIZ) – o zonă de tranzit în jurul spaţiului aerian american, unde SUA nu are suveranitate dar pe care o monitorizează îndeaproape – numărul incidentelor fiind de cel puţin 10 ori în 2014, de două ori mai mult decât media de 5 incursiuni desfăşurate începând cu 2006, conform NORAD. Mai mult, bombardierele ruseşti au pătruns în zonele-tampon ale spaţiului aerian al aliaţilor NATO, incluzând Irlanda, Suedia şi Olanda.

Oficiali americani ai apărării şi membri ai Congresului SUA susţin că această creştere a numărului de zboruri militare ruseşti a contribuit la amplificarea tensiunilor dintre Washington şi Moscova – tensiuni declanşate după anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea.

Jocul de şah aerian a continuat şi în timpul recentului summit G7 din Germania, care l-a exclus pe liderul rus Vladimir Putin, într-un semn de protest faţă de anexarea Crimeei şi al rolului direct al Rusiei în criza ucraineană.

“G7 susţine clar că este necesar să fim pregătiţi să impunem sancţiuni suplimentare semnificative împotriva Rusiei”, a declarat liderul american Barack Obama la summit. Preşedintele american a adăugat că Rusia a ajuns la o răscruce de drumuri şi trebuie să decidă dacă doreşte sau nu să distrugă economia rusă doar pentru a îndeplini visul lui Putin privind “recrearea gloriilor imperiului Sovietic”.

Exerciţiile aeriene desfăşurate în apropierea spaţiilor aeriene american şi rus s-au dezvoltat într-un tip de joc de şah specific Războiului Rece. Începând cu 2012, au avut loc cel puţin 24 de incidente în care cel puţin un bombardier rusesc a navigat la limita spaţiului aerian american sau al NATO, conform Washington Times.

Anul trecut, SUA a trimis un avion de spionaj RC-135 deasupra apelor internaţionale din Marea Baltică, o zonă situată în apropiere de Marina rusă. Conform New York Times, avionul american de spionaj a trebuit să îşi schimbe direcţia în scurt timp, spre Suedia, după ce a fost urmărit de avioanele de luptă ruseşti.

USAF, Forţa Aeriană a Statelor Unite, a negat că a trimis avioanele B-2 de tip Stealth în Marea Britanie că răspuns la prezenţa şi manevrele bombardierelor ruseşti.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor