Jeffrey Epstein, scandalul merge înainte: Agentul francez de modeling Jean-Luc Brunel a fost arestat

Jeffrey Epstein şi Jean-Luc Brunel
Jeffrey Epstein şi Jean-Luc Brunel (Youtube)

Agentul francez de modele Jean-Luc Brunel, un apropiat al miliardarului pedofil Jeffrey Epstein, a fost arestat miercuri pe aeroportul Paris-Roissy şi plasat în arest, informează AFP.

Brunel, fondatorul agenţiilor Karin Models şi MC2 Model Management, a fost plasat în custodia poliţiei pentru viol şi agresiune sexuală (în special vizând minore), hărţuire sexuală, asociere cu infractori şi trafic de persoane, a confirmat parchetul din Paris.

Potrivit unei surse apropiate cazului, Brunel urma să ia un avion către Dakar, deşi se declarase deja "la dispoziţia justiţiei", după cum a precizat în octombrie 2019 avocata sa, Corinne Dreyfus-Schmidt.

Jean-Luc Brunel a fost acuzat de viol de mai multe foste top modele de renume şi este suspectat că ar fi racolat tinere pentru finanţatorul american Jeffrey Epstein, cunoscut pentru orgiile cu minore organizate pe insula sa din arhipelagul Virgin Islands, pentru "elitele" din lumea politică, financiară şi de entertainment din mai multe ţări.

Brunel neagă aceste fapte.

Ancheta care-l vizează s-a deschis la 23 august 2019 şi a condus la câteva sute de audieri, însă o parte din acuzaţii se referă la fapte prescrise.

Într-o primă anchetă împotriva lui Epstein în Statele Unite, din 2007, două femei îl acuzau deja pe Jean-Luc Brunel că ar fi jucat rolul de intermediar pentru finanţatorul american, aducându-i în SUA fete din medii modeste cu promisiunea unei cariere în lumea modei.

Epstein a fost arestat la 6 iulie 2019 în SUA, fiind acuzat de traficare de persoane minore în vederea exploatării sexuale. Închis într-o secţiune de maximă securitate a unui penitenciar din New York, miliardarul a fost oficial declarat mort prin sinucidere. Varianta oficială este extrem de controversată din cauza mai multor detalii legate de presupusa sa moarte, pe care unii o consideră înscenată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe