Jean-Claude Mignon confirmă susţinerea cursului de integrare europeană a Moldovei
alte articole
Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Jean-Claude Mignon a confirmat susţinerea cursului de integrare europeană a Republicii Moldova. Potrivit "Infotag", el s-a întâlnit, în dimineţa zilei de miercuri, cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman.
În cadrul unui briefing organizat după întrevedere, oficialul european a spus că a discutat cu şeful Legislativului de la Chişinău despre "agenda europeană a Moldovei, colaborarea RM cu APCE, şi evoluţia procesului de reglementare transnistreană".
Potrivit lui Jean-Claude Mignon, "parafarea Acordului de Asociere este importantă nu doar pentru Moldova, dar şi pentru Uniunea Europeană. Vom căuta să reducem calea ce duce spre liberalizare, întrucât acest lucru va consolida încrederea cetăţenilor Republicii Moldova în structurile UE".
Corman i-a mulţumit preşedintelui APCE pentru susţinerea acordată în cadrul programului "Parteneriatul Estic", de asemenea, pentru suportul oferit în procesul de reformare a sistemului electoral şi cel judecătoresc, în procesul de combatere a corupţiei şi criminalităţii cibernetice. "Pentru noi susţinerea dumneavoastră este foarte importantă şi vom continua să ne îndeplinim angajamentele asumate, inclusiv, reglementarea transnistreană prin îmbunătăţirea relaţiilor cu administraţia din regiune", a dat asigurări Corman.
În timpul vizitei sale la Chişinău, Jean-Claude Mignon va avea întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu prim-ministrul Iurie Leancă şi reprezentanţii Guvernului, de asemenea cu deputaţii din cadrul coaliţiei de guvernare şi cu cei din opoziţia parlamentară.
Joi, oficialul european va vizita regiunea transnistreană unde intenţionează să discute problemele legate de continuarea dialogului şi identificarea unei soluţii pentru reglementarea conflictului. "Noi pledăm pentru dialog şi în timpul vizitei în regiunea transnistreană intenţionez să discut despre posibilităţile de colaborare între Sovietul Suprem şi Parlamentul Republicii Moldova", a spus preşedintele APCE.
De la numirea sa în funcţie, Jean-Claude Mignon vizitează pentru a treia oară Republica Moldova. Anterior, preşedintele APCE s-a aflat în Moldova în decembrie 2012.