Iurie Reniţă, o nouă probă video cu Dodon şi Plahotniuc: Nicio diferenţă între ei. Ambii fac parte din acelaşi clan criminal

Întâlnire dintre Igor Dodon, Vlad Plahotniuc şi Serghei Iaralov (Captură Foto)
Maria Maevschi
08.06.2020

Cu mai bine de trei săptămâni în urmă, la 18 mai, deputatul Platformei Demnitate şi Adevăr Iurie Reniţă a publicat pe pagina sa de socializare o secvenţă dintr-un video de la una dintre întâlnirile dintre Preşedintele Igor Dodon şi fostul lider PD Vlad Plahotniuc. Săptămâna trecută, acesta a mai publicat încă două secvenţe, nu este clar dacă de la aceeaşi întâlnire, întrucât Dodon a declarat anterior că „întâlniri au fost mai multe”, cert este că cei doi discută despre indicaţiile pe care le-ar fi primit şeful statului de la Moscova în vederea formării unei coaliţii constituţionale între PR şi PSRM.

"Chiar de la bun început doresc să decepţionez toate bocitoarele de serviciu din holdingul mediatic al lui Dodon şi zecile de sute de trolli plătiţi din greu de PSRM ca să mă compromită cu trucuri ieftine sau prin declaraţii aberante, care-i lasă indiferenţi chiar şi pe curcanii aruncaţi peste gardul preşedinţiei lui Dodon de către prietenii acestuia la cataramă, adică de către Vladimir Plahotniuc, Pavel Filip şi Ion Chicu.

Deopotrivă, îi voi dezamăgi şi pe numeroşii reprezentanţi ai unor ONG-uri cu veleităţi de mari experţi în toate domeniile, cu apucături de academicieni, cu sau fără barbă, de dimensiuni mici, foarte scunde sau impresionante. Nu aş putea să-i trec cu vederea nici pe reprezentanţii 'naţiunii civice moldoveneşti', care sunt finanţaţi generos de unele fundaţii cu nume răsunătoare de aici de la Chişinău sau din străinătate, doar ca să le facă jocul politic al acestora.

Sunt sigur că se vor supăra rău de tot dacă nu-i voi menţiona şi pe cei cu cele mai bulbucate declaraţii săptămânale, şcoliţi pe la preşedinţia lui Voronin şi lansaţi în politica de la gura cortului de către Mark Evghenievici Tkaciuk şi de dughiniştii locali. Cred că nu aş proceda de o manieră corectă dacă-i trec cu vederea şi pe unii şefi de partide încă nematurizaţi, chiar şi la o vârstă foarte aproape de cea a lui Igor Nikalaici Dodon. Dacă, cumva, i-am trecut cu vederea pe unii care joacă în hora dezinformării şi a declaraţiilor de 2 bani, numai buni pentru întreţinerea curcanilor de la preşedinţie, cer iertare şi-i asigur că nu-i voi ignora cu o proximă ocazie.

Dacă cei evocaţi mai sus au, cumva, ameţeli de cap sau simptome de altă natură, le-aş sugera, cu tot respectul, să se adreseze preoţilor turmentaţi din beciul de la Condrita de pe la guleaiurile (distracţiile n.r.) interminabile ale lui Igor Dodon ca să le dea câte 'olecuţâcâ'''de agheasmă pentru deochi, iar pentru cei care au amărăciune în gură, le recomand să încerce miez alb de nucă de calitate superioară din cota monopolizată pentru export.

Am spus-o foarte clar şi răspicat chiar cu mult înainte de a deveni deputat pe o circumscripţie uninominală din Chişinău: atât Igor Dodon cât şi Vlad Plahotniuc fac parte din acelaşi clan criminal şi corupt care a ţinut în frică şi întuneric Republica Moldova. Nu există absolut nicio diferenţă dintre Igor Dodon şi Vlad Plahotniuc, de aceea pe ambii îi aşteaptă o perspectivă foarte luminoasă – penitenciarul nr. 13 din Chişinău. S-a ajuns până la aberaţii incredibile ca să fiu acuzat de colaborare cu Plahotniuc de către un fost şef de guvern, actualmente preşedinte de partid, de parcă eu duceam întregul guvern la închinăciune repulsivă până la pământ la sediul PDM-lui de pe strada Armenească şi aştepta, în cea mai umilă condiţie posibilă, indicaţiile preţioase ale lui Plahotniuc.

Anume el, Pavel Filip, şi mulţi din gaşca lui l-au făcut pe Plahotniuc erou naţional, iar astăzi se erijează în postura de martiri şi jerfe ale regimului odios al lui Plahotniuc. Nici chiar faimosul vultur de Băşcălia, ex-premierul Vasile Tarlev, nu a coborât atât de jos în umilinţa lui faţă de Voronin, precum a făcut-o Filip, care m-a acuzat că aş fi exponentul clanului oligarhic al lui Plahotniuc. Până mai ieri a fost cea mai docilă sculă a lui Plahotniuc, iar astăzi şi-a găsit un nou stăpân – pe Dodon. Rămâne pe conştiinţa lui această declaraţie laşă şi jalnică, evident dacă mai are vreun fel de conştiinţă.

Aş mai avea un mesaj separat pentru deputaţii corupţi de la PSRM, dar şi către alţii care şi-au făcut un titlu de glorie din calitatea de turnători pe la curtea lui Dodon. Dacă primii o fac dintr-o mare disperare că vor trebui să răspundă în faţa legii şi a alegătorilor pentru operaţiunea Bahamas şi pentru 'iar îmblaţi cu kulioaşili?', atunci celorlalţi turnători de profesie, cu veleităţi pro-europene, le-aş sugera să se maturizeze atât fizic cât şi politic.

Urmare adresării mele publice anterioare către toţi cei care deţin secvenţe video cu acte de corupţie cu implicarea înalţilor demnitari de stat, zilele trecute am primit câteva secvenţe, o parte din care le facem publice ca cetăţenii noştri să-şi cunoască cine-i minte şi cine-i fură, indiferent că-i vorba de acte de corupţie sau de trădare de patrie.

Din păcate, în ceea ce urmează le avem de ambele. Este un act incontestabil de trădare de patrie când public recunoşti că ai implicat serviciile secrete ruseşti cu, chipurile, nobila misiune de a-l înlătura pe odiosul de Plahotniuc sau îi scrii Note Informative, un fel de Dokladnaia, direct lui Vladimir Vladimirovici Putin. De parcă Republica Moldova n-are servicii speciale, n-are SIS, la care Dodon era obligat prin lege să apeleze în asemenea cazuri.

Niciun act care implică apelarea la serviciile secrete ruseşti nu justifică acţiuni de acest gen. Trădători de patrie sunt în egală măsură atât Dodon cât şi Plahotniuc care tranzacţionau Republica Moldova ca la ruleta rusească, unul ca să-şi demonstreze condiţia de vasal obedient al Kremlinului, altul ca să scape de dosarele de corupţie din Federaţia Rusă. Vedem că între cei doi există o perfectă înţelegere şi colaborare, care, nu exclud, că există şi în prezent.

Vă propunem în continuare să vizionaţi 2 secvenţe video. Nu vrem să le comentăm din punct de vedere juridic şi nu vom substitui organele de investigaţii. Lucrul acesta urmează să-l facă Procuratura Generală. Noi ne facem datoria de deputaţi în faţa alegătorilor care ne-au încredinţat mandatele. Totodată, vă informăm că împreună cu dl deputat Lilian Carp vom face o Adresă oficială pe numele procurorului general Alexandr Stoianoglo ca să verifice autenticitatea acestor înregistrări video şi coroborarea lor cu celelalte secvenţe video făcute public anterior, în care figurează în acte de corupţie Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc şi Serghei Iaralov. De asemenea, îi vom solicita să verifice dacă în aceste înregistrări există suficiente probe legale pentru tragerea la răspundere penală pentru trădare de patrie a celor trei protagonişti, dar în primul rând a lui Igor Dodon în calitatea lui de preşedinte al Republicii Moldova”, se arată în postarea de pe Facebook, a deputatului Platformei DA Iurie Reniţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor