Iurie Leancă va pleca la Bruxelles
Premierul Iurie Leancă pleacă miercuri, 12 iunie, la Bruxelles, unde pe 13 şi 14 iunie va avea mai multe întrevederi cu comisarii europeni cu care va discuta inclusiv subiectele legate de scoaterea instituţiilor de forţă de sub influenţa politicului.
Potrivit Agenţiei "INFOTAG", premierul a menţionat marţi seară în cadrul emisiunii Politica de la TV 7 că "oficialii europeni au salutat sincer crearea noii majorităţi parlamentare de la Chişinău şi sunt foarte foarte interesaţi să ne ajute să depăşim toate problemele care există în funcţionarea instituţiilor".
"Agenda discuţiilor va fi extinsă, începând cu subiecte legate de funcţionarea Curţii Constituţionale şi terminând cu scoaterea de sub influenţa pliticului a instituţiilor de forţă precum Procuratura, Centrul Naţional Anticorupţie. Nu trebuie să ne aşteptăm la miracole, dar sunt sigur că există lucruri care pot fi îmbunătăţite", a spus premierul. Leancă a menţionat că în Acordul de constituire al Coaliţiei pentru Guvernare Pro-Europeană s-a specificat foarte clar necesitatea de a scoate de sub influenţa politică instituţiile de forţă şi de a le pune exclusiv în serviciul oamenilor.
"Dacă eventual cadrul legal nu este destul de bun, trebuie să-l perfecţionăm. Comisia Europeană este foarte interesată să ne ajute să depăşim aceste probleme, care sunt probleme de tranziţie şi prin care au trecut toate statele din Europa Cntrală şi Ţările Baltice şi care azi au alt nivel de funcţionare", a spus premierul.
Anterior, premierul a declarat că în cadrul vizitei la Bruxelles va pregăti şi reuniunea Consiliului de cooperare Republica Moldova - UE, care va avea loc la sfârşitul acestei luni. Vizita lui Iurie Leancă la Bruxelles va fi prima sa vizită peste hotare în calitate de prim-ministru al Republicii Moldova.