Iurie Leancă: „S.O.S. – ţara este în pericol!”

Anunţul făcut de Chiril Gaburici semnalează nu doar faptul că ţara a intrat într-o criză guvernamentală, de fapt acest anunţ reflectă altceva mult mai tragic – faptul că R. Moldova se află într-o criză profundă politică, economico-financiară, socială, care a început nu azi şi nu ieri, ci în luna februarie, atunci când două partide susţinute de comunişti au decis să formeze un guvern minoritar.
Iurie Leancă, liderul PPEM, 12 iunie 2015 (serviciul de presă PPEM)
Maria Maevschi
13.06.2015

Anunţul făcut de Chiril Gaburici semnalează nu doar faptul că ţara a intrat într-o criză guvernamentală, ci altceva mult mai tragic – faptul că R. Moldova se află într-o criză profundă politică, economico-financiară, socială, care a început nu azi şi nu ieri, ci în luna februarie, atunci când două partide susţinute de comunişti au decis să formeze un guvern minoritar.

Acum cele două partide trebuie să-şi asume - în mod special liderii, pentru că a fost gândit de lideri, şi nu de membrii de rând - toată responsabilitatea pentru criza politică. De fapt, într-o democraţie matură ei ar trebui să-şi dea demisia şi să dea voie altora să vină la cârma partidelor pentru a încerca să creeze o majoritate, un Guvern puternic, axat pe anumite obiective, se arată într-un comunicat de presă al PPEM.

„S.O.S. – ţara este în pericol, iar în această criză şi în acest pericol ne-au adus aceste două partide, la braţ cu comuniştii”, a declarat liderul PPEM, Iurie Leancă, adăugând că acest mesaj ar trebui scris pe frontispiciul Guvernului şi al Parlamentului.

În opinia politicianului, Gaburici pare a fi o victimă colaterală, dar de fapt, victima directă este societatea din Republica Moldova şi ţara.

Potrivit sursei citate, în opinia deputatului, aceasta este situaţia în care ne aflăm astăzi, una previzibilă din păcate. Cei care se află acum la guvernare ar trebui să-şi asume responsabilitatea, şi este nevoie mai mult ca niciodată de solidaritate, implicare şi de raţiune, în mod special cei din partidele respective trebuie să dea dovadă de raţiune.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor