Iurie Leancă acuză Partidul comuniştilor de "tentativă de preluare forţată a puterii... care este în contradicţie cu interesul naţional al ţării"

Primul ministru Iurie Leancă a criticat dur opoziţia comunistă, acuzând Partidul comuniştilor (PCRM) de "tentativă de preluare forţată a puterii, reieşind din interesele de partid care sunt în contradicţie cu interesul naţional al ţării şi de faptul că luptă împotriva Republicii Moldova şi a poporului ei, iar unicul scop al acestuia este de a crea o nouă criză politică pentru a ajunge cu orice scop la guvernare".
Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă (PEKKA SAKKI / AFP / Getty Images)
Ana Chitoroagă
17.10.2013

Primul ministru Iurie Leancă a criticat dur opoziţia comunistă, acuzând Partidul comuniştilor (PCRM) de "tentativă de preluare forţată a puterii, reieşind din interesele de partid care sunt în contradicţie cu interesul naţional al ţării şi de faptul că luptă împotriva Republicii Moldova şi a poporului ei, iar unicul scop al acestuia este de a crea o nouă criză politică pentru a ajunge cu orice scop la guvernare".

"Moţiunea depusă de comunişti este de fapt o acţiune politică, care face parte din aşa-numita revoluţie de catifea. Este eminamente politică şi se înscrie în revoluţia comuniştilor care s-a transformat în luptă cu instituţiile statului, agresiune fizică la adresa forţelor de ordine, cu injurii şi multe alte gesturi care ne aduc bine aminte de perioada de până la 2009".

El a declarat că scopul comuniştilor este provocarea unei crize politice, iar Guvernul se va opune acestei tentative de destabilizare a situaţiei şi dezbinare a societăţii.

"Dacă obiectivul PCRM este provocarea unei noi crize politice care să ducă la alegeri anticipate, aşa cum vor ei, pentru mine ca prim-ministru, dar şi pentru colegii mei, este vital să ne opunem loviturii fatale pe care comuniştii speră să o dea ţării noastre", a remarcat Leancă.

De asemenea, în opinia Premierului "comuniştii luptă împotriva propriului popor şi a viitorului Republicii Moldova, iar actuala guvernare încearcă să repare toate greşelile şi distrugerile lor în opt ani de guvernare".

"La începutul anului 2009, Republica Moldova era la un pas de colaps, izolată de lume, şi plină de datorii, cu o economie în cădere. Toată lumea vorbea despre Moldova ca de un stat eşuat. Astăzi avem un buget echilibrat, am majorat pensiile, am reuşit să obţinem o creştere economică şi am încheiat negocierile pe marginea Acordului de Asociere şi de Liber Schimb", a declarat premierul.

Potrivit premierului moldovean, Integrarea Europeană este singura cale de a moderniza Moldova, iar ”subiectul integrării europene a devenit subiect de speculaţii pentru comunişti în momentul în care au pierdut puterea...”

Precizăm că Primul ministru Iurie Leancă a solicitat deputaţilor respingerea moţiunii de cenzură şi păstrarea stabilităţii politice în ţară. Potrivit Infotag, şeful Cabinetului a declarat joi, în discursul său din Parlament, că acuzaţiile opoziţiei sunt "nefondate şi aberante".

"Acestea se înteţesc pe măsură ce ne apropiem de reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius, eveniment extrem de important în apropierea noastră de Uniunea Europeană, în construirea unui stat în care oamenii să aibă o viaţă cel puţin decentă. În următoarele 12 luni vom accelera schimbările şi vom semna cu Uniunea Europeană Acordurile de Asociere, de Liber Schimb Comercial şi de Liberă Circulaţie, fără vize, în ţările europene. Noi dorim să vedem Moldova mişcându-se înainte, să nu mai fie prinsă în capcana trecutului. Ca Prim-ministru, dar şi ca cetăţean, voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru ca Moldovei să nu-i fie furat viitorul!", a declarat Premierul.

Oficialul a menţionat că "oamenii sunt cei care au nevoie, în primul rând, de această cale de modernizare".

"Cetăţenii sunt cei care merită judecători cinstiţi, instituţii funcţionale şi independente, au nevoie să le fie garantată proprietatea privată şi drepturile individuale, merită un mediu de afaceri lipsit de constrângeri critice. Iată care este reţeta noastră de consolidare, de depăşire a înapoierii economice şi sociale, dar şi de luptă cu sărăcia. Am trecut în ultimii ani prin mai multe încercări, prin crize politice, dar am reuşit să ieşim cu bine din ele, să nu deviem de la obiectivele pe care ni le-am fixat şi să formăm o echipă guvernamentală competitivă, angajată plenar în promovarea politicilor îndreptate spre bunăstarea oamenilor", a accentuat Leancă.

Premierul a menţionat că Executivul a reuşit să scoată ţara "din dezastrul economic în care ne-au băgat comuniştii".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor