Iurie Leancă a depus la CEC listele de subscripţie

După Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, la CEC s-a prezentat Iurie Leancă pentru a depune listele cu semnăturile colectate de la cetăţenii din întreaga ţară.
Iurie Leancă, candidat la prezidenţiale din partea PPEM (PPEM)
Maria Maevschi
09.09.2016

Candidatul la fotoliul de preşedinte al Republicii Moldova din partea Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Iurie Leancă s-a prezentat vineri la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a depune listele de circumscripţie cu semnăturile necesare colectate de la cetăţeni.

„Am venit cu colegii să depunem listele de Subscripţie împreună cu celelalte acte de rigoare astfel încât după examinarea din partea colegilor din Comisia Electorală Centrală să pot să intru în cursa electorală pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, fiindcă îmi doresc să ajung în această funcţie. Îmi doresc să vin cu o viziune pentru cetăţenii Republicii Moldova, o viziune de a construi o ţară prosperă”, a declarat conform privesc.eu, preşedintele PPEM.

Conştient de faptul că „moldovenii au fost dezamăgiţi de mai multe ori pe parcursul acestor 25 de ani de independenţă”, Iurie Leancă a menţionat că în zilele care urmează va veni cu program politic care să aducă „prosperitate în casa fiecărui cetăţean al R. Moldova”.

Cu o zi în urmă, Iurie Leancă, a mai avut o vizită la CEC unde a depus o sesizare în care a solicitat sancţionarea şi obligarea PSRM să retragă şi să distrugă toate pliantele distribuite, prin care se promovează „o temă care incită la ură şi dezbinare în societatea din Republica Moldova, propagând frica şi încercând să inducă populaţiei un sentiment de ură la adresa României”, întrucât pe străzile Chişinăului au fost observate peroane care distribuiau cetăţenilor ziare cu tentă electorală, deşi campania în sine va începe abia la 30 septembrie.

Potrivit unui comunicat PPEM, remis Epoch Times, „s-a constatat că ziarele conţin mesajul „Jandarmul Român nu va fi la noi stăpân!”, care este o temă falsă şi care de fapt induce un sentiment de ură la adresa României şi a românilor. Este bine cunoscut faptul că tema „Jandarmului Român” a fost promovată în anii 40 de către propaganda rusă, atunci când se dorea un proces de rusificare comandat de regimul stalinist”.

Amintim că anterior, la Comisia Electorală Centrală s-au prezentat în vederea depunerii listelor de subscripţie doar candidatul la prezidenţiale din partea Partidului Democrat, Marian Lupu şi cel din partea Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor