Italienii, atitudine favorabilă în faţa copiilor imigranţilor

Premierul italian Mario Monti consideră importantă o reformă a legii privind cetăţenia pentru generaţiile secunde, dar dacă discuţiile pe această temă ar crea tensiuni în majoritate, poate chiar căderea guvernului, el şi-ar considera mandatul eşuat. Altfel spus, dacă Parlamentul găseşte un acord, bine, altfel Guvernul nu-şi va asuma răspunderea pe proiectul de modificare a legii.
Barci pline cu imigranti clandestini debarca zi şi noapte pe coastele Siciliei (ALBERTO PIZZOLI / AFP / Getty Images)
Bogdan Costea
23.06.2012

Premierul italian Mario Monti consideră importantă o reformă a legii privind cetăţenia pentru generaţiile secunde, dar dacă discuţiile pe această temă ar crea tensiuni în majoritate, poate chiar căderea guvernului, el şi-ar considera mandatul eşuat. Altfel spus, dacă Parlamentul găseşte un acord, bine, altfel Guvernul nu-şi va asuma răspunderea pe proiectul de modificare a legii.

Este mesajul lansat de primul ministru într-un interviu la Famiglia Cristiana. "Este o chestiune care mă interesează mult", spune Monti directorului săptămânalului, Antonio Sciortino, care îl întreabă dacă până la finele mandatului său va fi recunoscută cetăţenia fiilor imigranţilor. Apoi Monti adaugă: "Guvernul nostru este unul care în mod clar se ocupă de toate problemele, însă am avut un mandat din partea şefului Statului şi a Parlamentului, care ne-au acordat o încredere dictată mult de circumstanţe. Este un guvern tehnic, cu un orizont temporal foarte limitat, în mod esenţial pentru a face ceea ce guvernele politice au considerat că nu sunt în stare să facă în acele circumstanţe dramatice, adică să asigure o refacere a economiei italiene. Eu aş fi mai mulţumit dacă această mare problemă ar fi rezolvată pe timpul guvernului nostru şi dacă ar fi rezolvată refacerea economiei italiene şi ar fi demarat un parcurs de dezvoltare. Dacă ar fi rezolvată această problemă a minorilor fii de străini, dar din această cauză am tulbura echilibrul acestui guvern şi nu noi nu vom fi în stare să ducem la bun sfârşit refacerea economiei italiene, aş putea avea o satisfacţie morală, dar aş considera mandatul meu eşuat".

Dacă Monti este destul de neutru pe această temă, ministrul pentru Cooperare internaţională şi integrare, Andrea Riccardi, susţine deschis reforma cetăţeniei. "Cred că suntem într-o nouă fază: aceea a integrării şi cred şi că chestiunea cetăţeniei pentru copiii străini care se nasc în ţara noastră este un pas decisiv al acestei integrări", a declarat Riccardi. "Suntem în zorii integrării generaţiei secunde şi dacă eşuăm în această fază vor fi probleme serioase. Înţeleg că există o parte a populaţiei care este contrară, însă o parte majoritară este favorabilă şi există o atitudine de încredere şi acceptare. Eu călătoresc mult, întâlnesc multe persoane şi observ că în faţa copiilor străini italienii au un comportament de simpatie".

Ministrul nu poate "să prevadă timpii parlamentari" pentru aprobarea textului legii privind cetăţenia pentru fiii străinilor, dar asigură că, din partea sa, "guvernul operează pentru o schimbare de mentalitate".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor