Italia: Guvernul desfiinţează 35 de provincii, pentru a reduce cheltuielile administraţiei publice (presă)
alte articole
Decretul de lege adoptat miercuri în Consiliu de miniştri de guvernul italian condus de Mario Monti, prin care a fost decisă desfiinţarea a 35 de provincii din 86, în 15 regiuni cu statut ordinar, pentru a face economii în costurile administraţiei publice, se află joi în atenţia principalelor publicaţii din Italia.
'Guvernul desfiinţează provincii: vor rămâne 51', titrează La Repubblica de la Roma, care scrie că ministrul administraţiei publice, Filippo Patroni Griffi, a comentat că acest proces de reducere a provinciilor 'va fi ireversibil'.
Italia are 20 de regiuni, dintre care cinci cu statul special de autonomie (printre care Sicilia şi Sardinia), şi un număr total de 110 provincii. Legea vizează provincii din 15 regiuni, cele cu statul ordinar. Numărul provinciilor din aceste regiuni va fi redus de la 86 la 51, care vor include şi zonele numite 'oraşe metropolitane', potrivit publicaţiei menţionate.
Consiliile provinciale vor fi desfiinţate începând de la 1 ianuarie 2013. Timp de un an, preşedinţii provinciilor vor fi ajutaţi de câte trei consilieri, iar, începând din ianuarie 2014, provinciile respective nu vor mai exista. În ceea ce priveşte situaţia provinciilor din cele cinci regiuni cu statut special de autonomie, guvernul a anunţat că va lua o decizie definitivă în următoarele şase luni. Deci, după decretul guvernului, care va trebui să fie transformat în lege de Parlament, numărul total al provinciilor italiene va fi de 75, precizează principalul cotidian roman.
Reforma provinciilor va deveni definitivă în ianuarie 2014, iar în noiembrie 2013 se vor desfăşura alegeri pentru a decide conducerea acestora, observă La Repubblica.
Tot la 1 ianuarie 2014 vor intra în vigoare zece zone numite 'oraşe metropolitane', care vor înlocui provinciile în principalele zone urbane ale ţării, în jurul celor mai mari oraşe: Roma, Milano, Torino, Veneţia, Genova, Bologna, Florenţa, Bari, Napoli şi Reggio Calabria. Numai la sfârşitul acestui lung proces va fi posibilă calcularea economiilor efective realizate prin această reformă, a precizat ministrul Patroni Griffi, declaraţie preluată de cotidianul roman amintit.
'Decretul guvernului reprezintă o nouă organizare a instituţiilor locale în Italia', a declarat preşedintele Uniunii Provinciilor Italiene (UPI), Giuseppe Castiglione.
'Guvernul aprobă: provinciile vor fi reduse la 51', titrează Corriere della Sera din Milano, care scrie că această decizie trasează 'o nouă hartă a Italiei'.
'Guvernul reduce numărul provinciilor: de la 86 la 51', titrează La Stampa din Torino, care scrie că ministrul administraţiei publice, Patroni Griffi, şi ministrul de interne, Annamaria Cancellieri, au subliniat că 'această reformă respectă modelul european, unde există trei nivele de guvernare'.