Italia: Criza din zona euro şi JO 2012, unde şi Federica Pellegrini este în criză (presă)

Criza economică din zona euro, turul european al premierului italian Mario Monti, care, în cursul săptămânii, va efectua vizite în Franţa, Finlanda şi Spania, şi rezultatele obţinute de sportivii italieni la JO 2012 de la Londra se află luni pe primele pagini ale cotidienelor din Italia.
(photos.com)
Epoch Times România
30.07.2012

Criza economică din zona euro, turul european al premierului italian Mario Monti, care, în cursul săptămânii, va efectua vizite în Franţa, Finlanda şi Spania, şi rezultatele obţinute de sportivii italieni la JO 2012 de la Londra se află luni pe primele pagini ale cotidienelor din Italia.

'Începe o săptămână decisivă pentru criza din zona euro', titrează La Repubblica de la Roma, care scrie că următoarele cinci zile vor fi 'fierbinţi' şi foarte importante pentru salvarea monedei unice europene, pentru viitorul zonei euro şi pentru economia mondială. Premierul italian, Mario Monti, va efectua în cursul săptămânii o serie de vizite oficiale în Europa, în Franţa, Finlanda şi Spania, unde va purta convorbiri axate pe teme economice şi politice. Italia este convinsă că luna august va fi dificilă pe pieţele financiare mondiale, din cauza crizei datoriilor suverane. Aceste dificultăţi sunt şi mai mari pentru Italia şi Spania, ţări care vor trebui să plaseze, luni şi joi, obligaţiuni guvernamentale în valoare de circa şase miliarde de euro.

Turul european al lui Monti va începe marţi, cu o vizită la Paris, unde se va întâlni cu preşedintele Francois Hollande, apoi premierul italian se va deplasa în Finlanda, una dintre ţările care solicită o mai mare austeritate în zona euro, şi apoi, în fine, în Spania. Monti doreşte să convingă Finlanda că Italia face tot posibilul pentru a redresa conturile sale publice şi că o mai mare implicare a BCE, Banca Centrală Europeană, nu ar însemna o renunţare la măsurile de rigoare, aminteşte cotidianul roman menţionat.

'Jocurile Olimpice de la Londra 2012: dezamăgire pentru Federica Pellegrini', titrează Il Corriere della Sera din Milano, care scrie despre Olimpiadă şi despre rezultatele obţinute duminică de sportivii italieni. Mare dezamăgire, în Italia, pentru insuccesul campioanei de nataţie Federica Pellegrini, care nu a reuşit să obţină o medalie în finala de 400 de metri stil liber. 'Am făcut tot posibilul, până la sfârşit, dar nu a fost suficient. Acum mă aşteaptă finala la 200 de metri, apoi voi lua o pauză de un an', a declarat marea campioană italiană, născută la Veneţia.

'Dezamăgire pentru Federica, la JO 2012 de la Londra', titrează şi La Stampa din Torino, care scrie că Pellegrini nu a reuşit să obţină o medalie în proba de 400 de metri stil liber şi că, la vârsta de 24 de ani, aceasta va fi, probabil, ultima Olimpiadă pentru regina nataţiei din Italia, campioană olimpică în China, acum patru ani, care a declarat: 'Simt nevoia să fac o pauză de un an'.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor