Israelul atacă poziţii ale armatei siriene pe Înălţimile Golan

Oficialii armatei israeliene au declarat că au lansat mai multe atacuri aeriene asupra zonei siriene a Înălţimilor Golan ca răspuns la un atac cu rachete venit dinspre Siria.
Soldaţi israelieni stau pe transportoarele lor blindate în partea israeliană a Înălţimilor Golan, 21 august 2015. (Captură Foto)
Andrei Popescu
28.09.2015

Israelul a lansat cel puţin trei atacuri aeriene asupra poziţiilor armatei siriene pe Înălţimile Golan, susţinând că a ripostat la tiruri “rătăcite” de rachete lansate de pe teritoriul sirian.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un grup cu sediul în Marea Britanie, a declarat duminică că atacurile au lovit un oraş din provincia siriană sud-vestică Quneitra, în apropierea graniţei cu zona israeliană a Înălţimilor Golan.

Armata israeliană a confirmat faptul că atacurile sale au atins două posturi militare siriene în apropierea capitalei provinciale Baath, dar a declarat că a folosit focuri de artilerie.

Oficiali din cadrul armatei israeliene au declarat că atacurile au fost un răspuns la câteva rachete “rătăcite” trase din interiorul Siriei care au căzut pe teritoriul Israelului.

Nu au existat rapoarte imediate privind posibile victime sau pagube produse în acest incident.

În zilele recente au avut loc lupte intense între armata siriană şi grupurile teroriste în regiunea Quneitra.

Guvernul sirian susţine că Israelul şi aliaţii săi vestici şi regionali ajută grupurile militante care operează în interiorul Siriei.

Armata siriană a capturat deseori cantităţi mari de arme şi echipamente militare avansate de producţie israeliană de la militanţii care luptă în Siria împotriva guvernului lui Bashar al-Assad, aliat al Rusiei.

Conflictul sirian a căpătat în ultimele săptămâni o nouă nuanţă după ce implicarea Rusiei cu soldaţi şi armament a devenit din ce în ce mai evidentă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor