Israelul a spionat discuţiile nucleare iraniene cu scopul de a remodela sau bloca un eventual acord nuclear

Oficiali seniori ai Casei Albe au aflat că Israelul a spionat discuţiile cu uşile închise dintre SUA şi celelalte puteri mondiale în legătură cu programul nuclear al Iranului, conform Wall Street Journal. Trasul cu urechea a făcut parte dintr-o campanie mai amplă a premierului Benjamin Netanyahu de a construi un caz împotriva acordului nuclear.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu. (Jack Guez-Pool / Getty Images)
Andrei Popescu
24.03.2015

Oficiali seniori ai Casei Albe au aflat că Israelul a spionat discuţiile ţinute cu uşile închise dintre SUA şi celelalte puteri mondiale în legătură cu programul nuclear al Iranului, conform Wall Street Journal. Spionajul ar fi făcut parte dintr-o campanie mai amplă a premierului israelian Benjamin Netanyahu de a construi un caz împotriva acordului nuclear.

Această situaţie a fost descoperită de oficialii americani atunci când aceştia au spionat comunicaţiile israeliene, care conţineau o serie de informaţii despre care se crede că ar fi putut să provină doar de la legiuitorii americani familiari cu subiectul. Oficialii administraţiei Obama, care au depus eforturi susţinute pentru încheierea unui acord nuclear cu Iranul, au fost iritaţi de faptul că Israelul a folosit serviciile de informaţii pentru a încerca să întoarcă legiuitorii americani împotriva acordului, susţine Internaţional Business Times.

“Este un lucru ca SUA şi Israelul să se spioneze reciproc. Dar este cu totul altceva ca Israelul să fure secrete americane şi să le prezinte legiuitorilor americani pentru a submina diplomaţia SUA”, a declarat un oficial american, adăugând că unii dintre congressmeni se simt trădaţi.

În plus, un alt oficial senior al administraţiei americane a avertizat Israelul să fie atent pentru că o parte dintre aceşti legiuitori vor rămâne în zonă atât în administraţia curentă cât şi, posibil, în următoarea.

Netanyahu şi Ron Dermer, ambasadorul israelian în SUA, au depus eforturi pentru a convinge Congresul american să ajute la remodelarea sau blocarea eventualului acord nuclear iranian. Totuşi, oficialii israelieni au negat faptul că au spionat direct Statele Unite şi au susţinut că au primit informaţii din alte surse, inclusiv cele care îi spionează pe liderii iranieni, a raportat Wall Street Journal.

“Ambasadorul Dermer nu a divulgat niciodată informaţii confidenţiale membrilor Congresului american”, a declarat Aaron Sagui, purtător de cuvânt al Ambasadei israeliene din Washington, adăugând că: “Şedinţele sale informative nu au inclus detalii specifice din negocieri, incluzând durata acordului sau numărul de centrifuge pe care Iranul ar fi capabil să le păstreze.”

Deşi SUA a susţinut că are o legătură puternică cu Israelul, în prezent neîncrederea dintre liderii celor două naţiuni pare că se intensifică din nou. În prezent, Washingtonul consideră Israelul drept unul dintre cei mai agresivi spioni asupra acţiunilor americane, alături de China, Rusia şi Franţa.

Totuşi, conform Wall Street Journal, un oficial din biroul lui Netanyahu ar fi declarat: “Aceste acuzaţii sunt complet false. Israelul nu desfăşoară acţiuni de spionaj împotriva Statelor Unite sau a altor aliaţi ai Israelului. Cu siguranţă, acuzaţiile false urmăresc să submineze legăturile puternice dintre SUA şi Israel şi relaţia pe care o avem în sectorul securităţii şi informaţiilor”.

Aparent, campania de spionaj a izvorât din suspiciunea lui Netanyahu în legătură cu ambiţiile nucleare ale Iranului şi din temerile sale că liderul american Barack Obama va semna un acord cu Iranul fără să ia în considerare ceea ce este mai bine pentru Israel – unul dintre cei mai de nădejde aliaţi ai SUA. Dermer ar fi încercat să convingă legiuitorii americani să ia măsuri împotriva acordului nuclear după ce, în 2013, a fost semnată o înţelegere temporară cu Iranul.

Sâmbătă, oficialii americani şi iranieni au declarat că s-au făcut anumite progrese în negocierile dintre Teheran şi grupul ţărilor P5 1 în vederea încheierii unui acord istoric care va limita programul nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor economice impuse împotriva Iranului.

Între timp, Israelul a continuat să se situeze împotriva negocierilor continue dintre SUA şi Iran.

Secretarul de stat american John Kerry, care conduce delegaţia americană la discuţiile din Elveţia, a declarat că sunt speranţe înaintea expirării unui termen limită autoimpus în 31 martie, când se aşteaptă semnarea unui acord politic între părţile implicate, conform Internaţional Business Times.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor