Isărescu: Majorarea dobânzilor la depozitele în euro are efecte limitate
alte articole
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat joi că majorarea dobânzilor la depozitele în euro de către bănci are efecte limitate, în condiţiile în care bazinul de economisire din România "nu poate să crească aşa dintr-o dată", iar dacă va creşte, o va face în detrimentul consumului.
"Majorarea dobânzilor (la depozitele în euro, n.r.) are efecte limitate. Bazinul de economisire din România nu poate să crească aşa, dintr-o dată, şi chiar dacă va creşte, va creşte în detrimentul consumului. Angajarea băncilor din România în principal, din considerente externe, într-o escaladă, se va dovedi un război în care toata lumea va pierde şi, în cele din urmă, vor pierde băncile. Dacă banca-mamă spune: îmbunătăţete raportul între depozite şi credite. Da, este o tendinţă bună, dar asta înseamnă viziune, o acţiune pe termen lung. Aşa ceva nu se poate întâmpla pe termen scurt. În primul rând îşi vor fura între ele clienţii, iar câştigul economiei nu va exista. Dimpotrivă, va fi o pierdere", a menţionat Isărescu.
La rândul său, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea, a subliniat că, statistic, o creştere a dobânzilor la depozite de către bancă nu duce la creşterea soldului depozitelor.
"Statistic se dovedeşte că o creştere a dobânzilor la depozite de către bancă nu duce la creşterea soldului, chiar şi în condiţiile unor dobânzi de 5%. Nu sunt aşa mari rezultatele în atragerea de depozite", a spus Gheţea.