Ironii de campanie. Ciucă: "3 de bravo pentru Ciolacu! Văd că tot ce propune PNL de la o vreme încoace acceptă şi PSD"

Nicolae Ciucă (Facebook/IonelNicolaeCiuca)
Loredana Diacu
05.11.2024

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a lansat ironii la adresa contracandidatului său la prezidenţiale Marcel Ciolacu, lăudându-l pe acesta pe motiv că PSD-ul acceptă, de la o vreme încoace, tot ce propun liberalii.

Ciucă îi cere însă acestuia "oprirea blatului PSD-AUR de a transfera voturi către Simion în turul 1".

Redăm postarea lui Nicolae Ciucă:

"3 de bravo pentru Marcel Ciolacu!

Văd că tot ce propune PNL de la o vreme încoace acceptă şi PSD:

Au fost de acord să păstreze plafonul actual pentru IMM-uri. Bravo!

Au fost de acord să păstreze cota unică. Bravo!

Au fost de acord că Ilie Bolojan este cel mai potrivit liberal pentru funcţia de prim-ministru. Bravo!

A mai rămas o temă importantă pe care trebuie să o rezolvaţi, domnule Ciolacu: oprirea blatului PSD-AUR de a transfera voturi către Simion în turul 1.

Curaj, domnule Ciolacu, aveţi toată autoritatea să opriţi acest blat!

Dacă nu faceţi acest lucru, românii nu au niciun motiv să vă creadă nici în legătură cu Ilie Bolojan, nici în legătură cu cota unică, nici în legătură cu plafonul pentru IMM-uri."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor