Irina Begu, meci sub aşteptări la turneul WTA de la Sankt Petersburg

Sportiva noastră a cedat destul de uşor în optimile competiţiei în faţa cehoaicei Petra Kvitova cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1.
Jucătoarea română de tenis Irina Camelia Begu. (Captură foto)
Marius Drăgoi
02.02.2018

Jucătoarea română de tenis Irina Begu (27 ani, 37 WTA) s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTA Premier “St. Petersburg Ladies Open” din Rusia, dotat cu 733.900 dolari, fiind învinsă în trei seturi de tenismana Petra Kvitova (27 ani, 29 WTA) din Cehia, scor final 6-3, 1-6, 6-1.

Kvitova a jucat curajos şi fără greşeli, ea dominând clar jocul în primul şi cel de-al treilea set, evoluţia sa lăsând însă de dorit în setul secund, fostul număr doi mondial comiţând numeroase erori neforţate în urma căreia românca a câştigat detaşat. Partida a durat o oră şi 35 de minute.

Sportiva noastră părăseşte astfel tabloul principal de simplu, pentru evoluţia sa ea fiind răsplătită cu un cec în valoare de 11.265 dolari şi 55 de puncte WTA.

În duelurile directe dintre cele două tenismene, Kvitova conduce acum cu 3-0, aceasta impunându-se de două ori în 2015 - în sferturile turneului de la Madrid, scor 7-5, 6-3, respectiv în sferturile de la Roland Garos, scor 6-3, 6-2.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor