IRGC a blocat transportul de arme americane către "grupări teroriste" în apropierea graniţei cu Kurdistanul irakian

Gărzile Revoluţionare Iraniene au anunţat într-un comunicat din 18 mai că ar fi dejucat o tentativă de introducere ilegală în ţară a unui transport masiv de arme şi muniţii fabricate în SUA.
„Grupări teroriste contrarevoluţionare cu baze în nordul Irakului, acţionând în numele SUA şi al regimului sionist, intenţionau să transfere în ţară un mare transport de arme şi muniţii americane nou-nouţe. Acestea au fost ţintite şi lovite în Baneh, provincia Kurdistan. Cantităţi mari de arme şi muniţii au fost descoperite şi confiscate”, se arată în comunicat.
Comunicatul adaugă că eforturile continuă pentru identificarea şi arestarea tuturor colaboratorilor interni presupus legaţi de grupările armate.
Cartierul General Hamzeh Sayyed al-Shuhada al IRGC a avertizat „toate elementele mercenare, agenţii lor şi liderii acestora că orice acţiune legată de securitate va fi întâmpinată cu o forţă severă şi … un răspuns care va provoca regrete”, relatează The Cradle.
Anunţul vine în contextul în care Washingtonul încearcă să înarmeze grupări separatiste kurde iraniene pentru a destabiliza Republica Islamică. La începutul războiului, relatările indicau că preşedintele american Donald Trump urmărea să transforme miliţiile kurde într-o „forţă terestră” în interiorul Iranului.
Grupările kurde care se opun Republicii Islamice au negat luna trecută afirmaţiile SUA potrivit cărora Washingtonul le-ar fi înarmat combatanţii în timpul tulburărilor din ianuarie 2026 din Iran.
Săptămâna trecută, Trump i-a criticat dur pe kurzii iranieni pentru că ar fi „furat” arme americane şi nu le-ar fi livrat „protestatarilor” şi dizidenţilor care, potrivit Washingtonului, erau dispuşi să lupte împotriva forţelor iraniene.
„Kurzii iau, iau, iau”, le-a spus preşedintele jurnaliştilor, adăugând că aceştia au „păstrat” armele şi că „luptă serios doar când sunt plătiţi”.
Kurzii iranieni au fost puternic implicaţi în revoltele armate din 2022, izbucnite în Iran după moartea lui Mahsa Amini. Fostul consilier american pentru securitate naţională, John Bolton, a recunoscut deschis în acel an că arme din regiunea Kurdistanului irakian erau introduse ilegal în Iran pentru ca separatiştii să le folosească împotriva trupelor guvernamentale.
Grupările kurde au participat şi la tulburările din ianuarie anul acesta, în timpul cărora au fost ucise mii de persoane, inclusiv membri ai forţelor de securitate, protestatari înarmaţi antiguvernamentali şi civili.
După izbucnirea războiului americano-israelian în februarie, miliţiile kurde iraniene cu baze în Irak au fost supuse unor atacuri intense cu rachete şi drone — atât din partea Teheranului, cât şi a aliaţilor săi din rezistenţa irakiană.