Iranul afirmă că SUA “nu tratează negocierile cu seriozitate” şi respinge acuzaţiile privind programul său nuclear

Esmaeil Baqaei - purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe (X - screenshot)
Redacţia
27.10.2026
Esmaeil Baqaei - purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe (X - screenshot)
Redacţia
27.10.2026

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baqaei, a acuzat luni Washingtonul că confundă în mod repetat diplomaţia cu impunerea unor cerinţe Teheranului. Potrivit agenţiei IRNA, acesta a declarat că administraţia americană şi-a exprimat sprijinul pentru negocieri cu puţin timp înainte de a lansa atacuri militare asupra Iranului, în iunie 2025.

“Partea americană nu este serioasă în privinţa negocierilor”, le-a spus Baqaei reporterilor, în cadrul conferinţei sale de presă săptămânale.

El a amintit că preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat sprijinul pentru discuţii chiar înainte ca forţele americane să lovească Iranul, întrebând: “Cum numiţi acest lucru? Vedeţi vreo bunăvoinţă într-o asemenea abordare?”, potrivit Yeni Safak.

Baqaei a reiterat că Iranul nu a deţinut niciodată arme nucleare şi nici nu a urmărit să le obţină. El a acuzat Washingtonul că foloseşte astfel de acuzaţii pentru a justifica agresiunea militară, fiind influenţat de afirmaţiile Israelului.

Oficialul iranian a subliniat că Teheranul a negociat cu bună-credinţă şi a semnat acordul nuclear din 2015, însă Statele Unite s-au retras din acesta trei ani mai târziu. El a criticat, de asemenea, Marea Britanie, Franţa şi Germania pentru că au urmat poziţia Washingtonului în privinţa reintroducerii sancţiunilor ONU şi pentru că nu au condamnat atacurile împotriva Iranului.

Soarta piloţilor şi tensiunile regionale

Teheranul continuă să considere Qatarul responsabil pentru clarificarea situaţiei a trei piloţi iranieni ale căror aeronave au fost lovite pe teritoriul acestei ţări din Golf, a declarat Baqaei.

Acesta a adăugat că Iranul consideră că Doha trebuie să răspundă pentru această situaţie până când vor fi prezentate dovezi privind moartea piloţilor sau documente precise care să clarifice soarta lor.

Baqaei a confirmat că preşedintele iranian Masoud Pezeşkian urma sa plece luni seara în Rusia pentru a participa la un summit al ţărilor exportatoare de gaze. Potrivit acestuia, vizita va oferi ocazia consolidării cooperării energetice cu Moscova şi desfăşurării unor consultări cu alţi mari producători.

Referindu-se la viitoarele alegeri din Israel şi la ameninţările privind o posibilă acţiune militară împotriva Iranului, Baqaei a acuzat politicienii israelieni că se întrec pentru a demonstra cine poate comite mai multe crime. El a afirmat că, pentru Teheran, nu contează cine conduce un regim cu un istoric de violenţă.

Oficialul a confirmat şi că Iranul l-a convocat duminică pe ambasadorul Italiei pentru a-şi exprima îngrijorarea faţă de modul în care autorităţile italiene au gestionat protestele. El a acuzat Franţa, Belgia şi Italia de folosirea excesivă a forţei şi de restrângerea dreptului la protest, în contradicţie cu obligaţiile lor în materie de drepturile omului.

Reamintim că regimul din Iran a înăbuşit în sânge un val masiv de proteste antiguvernamentale la începutul anului 2026, soldat cu sute de morţi şi mii de arestări. Manifestaţiile, declanşate de o criză economică profundă şi de prăbuşirea monedei naţionale la un minim istoric, s-au transformat rapid într-o revoltă deschisă împotriva regimului condus de ayatollahul Ali Khamenei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos