Ionuţ Dumitru: Dacă nu atragem fonduri UE, avem o perioadă nefastă la orizont
Şeful Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a declarat marţi, la dezbaterea PSD privind Tratatul de guvernanţă fiscală, că cel mai puternic “levier” al României, în contextul adoptării Tratatului Fiscal, este absorbţia fondurilor europene.
“Absorbţia fondurilor europene este esenţială, pentru că un leu absorbit, bani europeni, poate mobiliza 20 de lei cheltuieli bugetare, adică am un levier atât de puternic al fondurilor europene, care face absolut ridicolă orice încercare pe care aş putea-o avea de finanţarea de la buget a unui proiect. Nu am nici un argument raţional pentru care un proiect care poate să fie finanţat din fonduri UE să îl finanţez din fonduri bugetarii proprii. Pentru că am o constrângere bugetară atât de puternică încât mă obligă la lucrul acesta. Deci absorbţia fondurilor europene este o prioritate mult mai mare în noul context creat de noul Pact Fiscal”, a declarat el.
Şeful Consiliului Fiscal a adăugat că vede o perioadă “nefastă la orizont” dacă România nu atrage fonduri europene. “Prioritatea zero, după mine, trebuie să fie creşterea absorbţiei fondurile UE, dacă pierdem acest pariu avem o perioadă nefastă la orizont”, a precizat Dumitru.