Ion Ţiriac găseşte soluţia pentru problema refugiaţilor: românii să le dea 10% din salariile lor
alte articole
Invitat pe platourile Realitatea TV, Ion Ţiriac a "găsit" o soluţie pentru rezolvarea problemei imigranţilor: fiecare român să renunţe la 50 de euro din salariu pentru a-i acomoda.
Potrivit ziare.com, fostul mare tenisman a afirmat că România are resursele necesare pentru a-i primi pe imigranţi şi a propus ca românii să-şi taie 10% din salariu, pentru a putea primi primul val de refugiaţi:
"Acum încep să vină. În orice caz, nu e o decizie a Bruxelles-ului, a doamnei Merkel, ci a românilor. Avem unde, putem! Din ăia 500 de euro salariu mediu, să ne tăiem 10% ca să primim cinci sute, o mie, o sută de mii, care e primul val. În cartea mea, o să vină un nou val de imigranţi de zece ori mai mare", a spus Ion Tiriac la Realitatea TV.
Şi dacă soluţia este la români, care iată, ar putea să-şi taie din salarii, vina ar fi la americani care, potrivit afaceristului, "au deschis Irakul terorismului", iar la fel s-ar fi întâmplat şi cu celelalte ţări din zonele de conflict.