Ioan Oltean (PDL): Crin Antonescu e rupt de realitate, dorinţa de a ajunge preşedinte i-a luat minţile
alte articole
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat vineri, la Bistriţa, că în opinia sa liderul PNL Crin Antonescu este "rupt de realitate" şi că dorinţa de a ajunge preşedintele României "i-a luat minţile", refuzând dialogul dintre Putere şi Opoziţie.
Oltean consideră că atitudinea lui Crin Antonescu de a refuza invitaţia ca opoziţia să înceteze protestul din Parlament lansată de Traian Băsescu este una "extrem de respingătoare".
"Am văzut şi am luat act de atitudinea extrem de respingătoare a domnului Crin Antonescu faţă de solicitarea preşedintelui României ca opoziţia să-şi reia locul în Parlament, acolo unde îi este adevăratul loc. Am rămas stupefiat că un om care se doreşte a fi viitorul preşedinte al României poate să respingă cu atâta îndârjire, cu atâta răutate orice invitaţie la dialog între Putere şi Opoziţie, orice invitaţie la dialog între instituţiile statului şi că neagă rolul democratic al două instituţii fundamentale: Parlamentul şi Preşedinţia", a spus Oltean.
În opinia lui Ioan Oltean, preşedintele PNL este "rupt de realitate", iar atitudinea acestuia este dăunătoare pentru societatea şi democraţia românească.
"Cred cu certitudine că e rupt de realitate, că dorinţa de a ajunge într-o funcţie atât de înaltă ca cea de preşedinte al României i-a luat minţile şi că refuză să creadă că democraţia presupune dialog, că democraţia presupune respect faţă de Putere, faţă de Opoziţie şi faţă de instituţiile fundamentale ale statului. Cred că un asemenea mod de a privi lucrurile este păgubos şi dăunător pentru societatea românească, pentru democraţia românească", a mai spus Oltean.
Întrebat dacă criticile aduse lui Crin Antonescu nu sunt o încercare de a dezbina USL, Ioan Oltean a răspuns că aceştia "se dezbină singuri, trebuie doar să-i lăsăm în pace".
"Este vorba despre un comportament politic care iese tot mai mult în evidenţă al unuia în raport cu celălalt. Nu l-am auzit pe Ponta să aibă un discurs atât de vehement şi o respingere totală a unui dialog cu Puterea. Ori noi, ori ei - această expresie n-am auzit-o niciodată în ieşirile publice ale lui Victor Ponta. Noi nu avem asemenea strategii, dimpotrivă, am spus-o şi o repet, vrem un dialog cu Opoziţia. (...) Nu e nicio încercare de a dezbina, se dezbină ei singuri, staţi liniştiţi, trebuie doar să-i lăsăm în pace", este de părere liderul PDL.