Victor Ponta: Sprijinul pentru un candidat la prezidenţiale va fi decis într-un congres PSD
Preşedintele PSD, Victor Ponta, copreşedinte al USL, a subliniat luni, într-o conferinţă de presă, că sprijinul pentru un viitor candidat la prezidenţiale va fi decis în forurile de conducere ale partidului, respectiv într-un congres.
El a completat astfel o declaraţie a preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, acordată unui post de televiziune, conform căreia paritatea dintre PNL şi PSD este relativă privind desemnarea candidaţilor la următoarele alegeri.
Victor Ponta a reamintit că există o înţelegere între PSD şi PNL privitoare la o posibilă candidatură a preşedintelui liberalilor, Crin Antonescu, la viitoarele alegeri prezidenţiale, dar a subliniat că această înţelegere trebuie parafată de un congres.
Ponta a reafirmat totodată că nu doreşte să candideze la preşedinţia României, aceeaşi înţelegere vizând susţinerea liderului PSD pentru funcţia de prim-ministru.
"Vreau să salut programul prezentat ieri de Crin Antonescu şi să spun de astăzi că PSD susţine toate punctele de vedere prezentate de dl Antonescu în numele USL. În rest, eu îmi desfăşor sarcina în cadrul USL şi la nivel de întâlniri şi la nivel de program lucrurile care ţin de funcţia de prim-ministru. Există, dacă vreţi, o înţelegere între noi doi, ca liderii de partid, eu nu vreau să candidez la următoarele alegeri pentru prezidenţiale, dl. Antonescu mă susţine la funcţia de prim-ministru, dar deciziile se iau în forurile noastre. În cazul PSD este chiar vorba de un congres şi pentru desemnarea de funcţia de preşedinte tot în cadrul unui congres, chiar dacă îl vom desemna şi îl vom sprijini pe dl Antonescu. În rest, i-am transmis şi astăzi "La Mulţi Ani" dlui Iliescu şi sper să fim toţi în aceeaşi formă când vom fi la 82 de ani", a subliniat preşedintele PSD.