Ioan Oltean: DNA a confirmat, nu am niciun amestec în vreun dosar instrumentat de ei
alte articole
Secretarul general al PDL Ioan Oltean le-a solicitat joi instituţiilor de presă care l-au acuzat "fără probe" de implicare în dosarul de la Bistriţa-Năsăud, în care DNA îl anchetează pe fostul secretar de stat în MDRT Ion Andreica pentru fapte de corupţie, să dea publicităţii confirmarea publică a faptului că nu este vizat în nicio anchetă.
"DNA a confirmat tot ce am declarat public în ultimul timp: Nu am nicio implicare în niciun dosar aflat în instrumentarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Am declarat, în repetate rânduri, că nu sunt implicat în nicio activitate care să contravină legii. (...) Unele redacţii s-au grăbit, însă, să-mi facă un proces de intenţie, doar pentru faptul că sunt secretarul general al principalului partid de guvernământ. Şi au făcut-o cu rea-credinţă, fără a se informa oficial la instituţiile în drept. (...) Acum solicit tuturor instituţiilor de presă care m-au acuzat, fără probe, că aş fi implicat într-un caz aflat în ancheta DNA, să prezinte publicului acest comunicat de presă, cu acelaşi aplomb cu care s-au grăbit să mă denigreze", se arată în comunicatul remis de Oltean.
Biroul de presă al DNA a precizat joi, că secretarul general al PDL, Ioan Oltean, nu are calitate de învinuit sau inculpat în niciun dosar aflat în prezent în instrumentare la Direcţia Naţională Anticorupţie.
"La solicitarea dumneavoastră din data de 26 martie, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă comunice următoarele: persoana menţionată în solicitare nu are calitate de învinuit sau inculpat în niciun dosar aflat în prezent în instrumentare la DNA", a precizat DNA.