Ioan Dobrescu - În niciun caz nu voi candida la preşedinţia COSR

Secretarul general al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Ioan Dobrescu, a declarat că decizia lui Octavian Morariu de a renunţa la funcţia de preşedinte al forului olimpic naţional este corectă şi a exclus înscrierea sa la alegerile pentru un nou preşedinte din 29 mai.

''Este un anunţ normal, nu e vorba de o demisie, ci de o mutare în cadrul unui fenomen. Dl Morariu este membru CIO, mai are nişte atribuţii internaţionale şi unitatea de timp nu-i mai permitea să-şi exercite mandatul la nivelul la care lumea era obişnuită. În calitatea de membru CIO pentru România, el supraveghează şi activitatea COSR şi nu ar fi corect să-şi supravegheze singur activitatea. Atunci, într-un moment de bun simţ şi de normalitate a luat decizia, ţinând cont că a stat şi până s-a terminat şi Olimpiada de la Soci, iar azi era momentul cel mai potrivit pentru că era Adunarea Generală ordinară a COSR. Repet, dl Morariu a constat că unitatea de timp nu-i mai permite să fie la nivelul de eficacitate de până acum, ar fi fost chiar un lucru nepermis la un om atât de corect şi de aplicat cum este dânsul să facă lucrurile până la jumătate. Mi se pare o decizie corectă, am împărtăşit-o şi o împărtăşesc sută la sută'', a declarat Ioan Dobrescu.

Ioan Dobrescu, cu o vechime de aproape 10 ani în funcţia de secretar al COSR, nu intenţionează să candideze la postul de preşedinte.

''În niciun caz, o spun clar. Din varii motive. Nu înseamnă că dacă eşti de mult timp în fenomen trebuie să şi candidezi când un loc rămâne liber. Poţi să slujeşti fenomenul din varii poziţii, eu l-am slujit şi îl slujesc în felul meu, de pe poziţia pe care sunt, şi în niciun caz nu mi-am pus problema. Eu cred că e timpul să vină nişte oameni tineri. Ideea şi mesajul pe care l-aş da eu la vârsta mea, nu sunt nici foarte tânăr, dar nici bătrân, am 58 de ani, ar fi că îmi doresc pentru COSR un om tânăr, puternic. Poziţia de preşedinte COSR este neretribuită, aşa că trebuie un om care să aibă o activitate ce să-i permită să ocupe poziţia în COSR'', a adăugat oficialul COSR.

Depunerea candidaturilor a demarat din 15 aprilie şi se va încheia pe 29 aprilie. Dobrescu a precizat că nu are niciun favorit în această cursă a alegerilor: ''Cât timp voi fi girantul alegerilor şi sunt pus în poziţia asta de Comitetul Executiv al COSR nu am dreptul să am păreri. Eu voi face în aşa fel încât alegerile să fie foarte corecte. Atât. Nu am favoriţi şi nu am dreptul să am favoriţi. S-a declanşat procedura de alegeri şi în 45 de zile o să avem un nou preşedinte. În data de 29 mai vor fi alegeri pentru un mandat de 2 ani şi câteva luni, până la alegerile generale de după Olimpiada de la Rio de Janeiro din 2016. De azi până pe 29 aprilie e perioada de depunere a candidaturilor''.

Aspiranţii la funcţia de preşedinte al COSR trebuie să fie personalităţi ale vieţii sportive din România, absolvenţi de studii superioare, cunoaşterea a doua limbi străine, etică şi conduită în societate perfectă. ''E greu să vii după Ion Tiriac şi Octavian Morariu, e un pariu pentru oamenii care vor veni'', a concluzionat Dobrescu.