Investiţiile în economia românească au crescut cu 20% în primul semestru, la 28,89 miliarde lei

Epoch Times România
03.09.2012

Investiţiile realizate în economia României în primul semestru din acest an au crescut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 28,89 miliarde de lei, a anunţat luni InstitutuI Naţional de Statistică (INS).

Investiţiile concretizate în lucrări de construcţii noi, în semestrul I 2012, au însumat 14,92 miliarde lei, reprezentând 51,7 % din total, faţă de 51% în semestrul I 2011. Investiţiile în utilaje şi mijloace de transport au însumat 11,71 miliarde lei, reprezentând 40,5% din total, faţă de 39,8% în semestrul I 2011.

Ramurile în care s-a realizat un volum mai mare de investiţii sunt în industrie şi comerţ(servicii (comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea autovehiculelor).

În trimestrul II 2012, comparativ cu trimestrul II 2011, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 19,5%, creştere înregistrată la următoarele elemente de structură: utilaje (inclusiv mijloace de transport), cu 28,0% şi lucrări de construcţii noi, cu 17,1%. La alte cheltuieli a avut loc o scădere cu 3,7%.

Comparativ cu trimestrul II 2011, în trimestrul II 2012 se constată o creştere a ponderii utilajelor (inclusiv mijloace de transport) în total investiţii cu 1,7 puncte procentuale, iar în lucrări de construcţii noi cu 0,2 puncte procentuale. Ponderea investiţiilor în alte cheltuieli a scăzut cu 1,9 puncte procentuale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor