Întrebări fără răspuns privind masacrul din apropierea lacului Annecy din Franţa
alte articole
Patru persoane au fost ucise miercuri în localitatea Chevaline, aproape de lacul Annecy, într-o crimă misterioasă care ţine în şah poliţia franceză şi cea britanică. Trei dintre victime ar fi membri ai aceleiaşi familii, posibil britanice, care îşi petrecea vacanţa într-un camping din această zonă împădurită de la poalele Alpilor, aproape de graniţa cu Elveţia. Victimele au fost găsite împuşcate într-un jeep BMW, cu număr de înmatriculare britanic, în parcarea pentru turişti. A patra victimă este un biciclist francez, care trecea prin zonă, notează vineri ziarul El Pais.
Există însă şi doi supravieţuitori, este vorba de cele două fetiţe care se aflau în maşină: cea mare de şase ani, rănită grav la cap, se recuperează la spital şi viaţa ei este acum în afara pericolului. Iar cea mică de patru ani şi-a salvat viaţa stând ascunsă mai multe ore între trupurile neînsufleţite ale rudelor ucise. Nici măcar echipele de salvare venite la faţa locului nu şi-au dat seama decât noaptea târziu de prezenţa ei. 'Era total invizibilă şi mută', a spus procurorul de Annecy, Eric Maillaud. Medicii legişti veniţi la locul crimei au început să scoată cadavrele şi au văzut-o pe micuţă care 'făcea pe moarta', când a fost ridicată în braţe ea a început să vorbească în engleză, povestind că a auzit ţipete şi împuşcături.
Ziarul local Dauphiné Libéré informează că biciclistul împuşcat era localnic, avea în jur de 40 de ani şi trei copii. Potrivit postului de radio Europe 1, biciclistul ar fi fost martor la crimă şi redus la tăcere, dar poliţia nu a confirmat informaţia. Victimele au fost găsite de un alt ciclist, britanic, care are o casă de vacanţă în zonă. Bărbatul a povestit că ieşise la plimbare şi a văzut o fetiţă zăcând inconştientă lângă o maşină. Presa britanică dezvăluie că este un fost membru al Royal Air Force, care datorită cunoştinţelor de prim ajutor, a ştiut să plaseze victima în poziţie laterală şi să salveze viaţa fetiţei.
Numele victimelor găsite în campingul din Combe D'Ire, de cealaltă parte a lacului alpin Annecy, nu se cunosc încă oficial. Este vorba de un bărbat care conducea maşina şi de două femei. Poliţia a găsit două paşapoarte britanice, unul al unui britanic în vârstă de 50 de ani născut la Bagdad, şi celălalt, pe numele unei femei suedeze de 74 de ani. Proprietarul maşinii BMW se numeşte Saad al Hilli, dar poliţia nu a confirmat dacă este vorba de victimă, sau care erau relaţiile de familie între cei asasinaţi, până nu vor fi gata rezultatele testelor ADN.
Presa britanică şi cea franceză informează totuşi că ar fi vorba despre familia Al-Hilli şi au făcut o caracterizare a acestora pe baza mărturiilor vecinilor din cartierul Claygate, din Surrey, la 30 de kilometri de Londra. Potrivit informaţiilor, Saad al-Hilli, tatăl, avea o firmă de consiliere informatică specializată în aeronautică, iar soţia, Iqbal, era angajată ca secretară deşi studiase odontologia. Ambii au plecat din Irak în anii 70, din motive politice, şi erau total integraţi în viaţa şi cultura britanică. Anchetatorii din Londra au intrat joi în locuinţa familiei al-Hilli în căutarea de posibile indicii.
La locul crimei agenţii au găsit peste 15 cartuşe de pistol semiautomat. Misterul este total şi privind cauzele morţii mamei, care 'nu avea nicio urmă de violenţă vizibilă'. Potrivit poliţiei, este vorba de o crimă 'sălbatică' care depăşeşte cu mult ficţiunea cinematografică.